Investiţie de 7 mil. lei în reabilitarea spitalului judeţean de urgenţă Oradea

Autor: Laurentiu Cotu 08.08.2012

Primăria Oradea a anunţat demararea lucrărilor de reabilitare ale secţiilor de obstetrică neonatologie din cadrul spitalului clinic judeţean de urgenţă, investiţie de circa 7 mil. lei (peste 1,5 mil. euro), fără TVA.

Lucrările sunt executate de compania Selina din Oradea şi presupun înlocuirea instalaţiilor sanitare, electrice, medicale, dar şi a sistemelor de încălzire-ventilaţie.

Reabilitarea clădirii prevede executarea lucrărilor de bază (recompartimentări, schimbarea finisajelor, dotarea etajelor), precum şi lucrări de modernizare (schimbarea pardoselilor, a tâmplăriei, izolare planşeu, izolare termică, înlocuirea instalaţilor medicale sau a tablourilor electrice). Termenul de finalizare al lucrărilor de reabilitare este de un an.

''Amplasamentul a fost predat la începutul acestei săptămâni, iar pregătirea şantierului de lucru a început deja. Practic lucrările se vor desfăşura la nivelul I şi II al clădirii, însă avem în vedere şi izolarea termică a corpurilor B1 şi B2'', a spus Gheorghe Carp, managerul spitalului clinic judeţean de urgenţă Oradea.