Epoca maşinilor spirituale (I)/ de Ray Kurzweil

"Epoca maşinilor spirituale" este o istorie a viitorului computerului aşa cum NU îl ştim noi, majoritatea profanilor, care folosim această maşină inteligentă ca instrument de lucru, ştiinţific sau futil-recreaţional. Vine din laboratoarele ştiinţei computerelor - o ştiinţă aparte, neobişnuită şi elitistă, poate singura ştiinţă care îşi cunoaşte viitorul şi ştie precis ce face în următorii 10, 20, 30, 40, 50… de ani. Cartea ridică puţin colţul cortinei, lăsându-ne să tragem cu ochiul în laboratoare în care viitorul a devenit deja - nu azi - ci direct alaltăieri. Îţi face cunoştinţă cu o lume miraculoasă pe alocuri, revoluţionară în mare măsură, înfricoşătoare puţin poate, o lume a unei potenţiale omniprezenţe a capacităţii de calcul, cu riscuri şi recompense, cu limite tinzând la infinit, dar cu siguranţă o lume fundamental fascinantă, acaparatoare şi seducătoare, o lume care te face să-ţi doreşti să faci parte din ea.

Ray Kurzweil este un geniu în viaţă, care ştie că e deştept şi inteligent şi o demonstrează cu eleganţă şi siguranţă de sine, pentru că este unul din rarele exemple de profesionist care îşi cunoaşte meseria de la urzeală şi bătătură, îşi practică meseria cu succes, vorbeşte şi scrie despre meseria lui. O carte inteligentă pentru inteligenţi.

O inexorabilă emergenţă

Jucătorul nu se aşteptase să ajungă acolo. Dar, gândindu-se mai bine, îşi spuse că, de-a lungul timpului, dăduse dovadă şi de puţină bunătate. Iar locul acela era chiar mai frumos şi mai plăcut decât îşi imaginase. Pretutindeni erau candelabre din cristal magnifice, cele mai fine covoare manuale, cele mai somptuoase preparate culinare şi, într-adevăr, cele mai frumoase femei, care păreau interesate de cel nou venit în raiul lor. Îşi încercă norocul mai întâi la ruletă şi, în mod uimitor, numărul lui ieşi de fiecare dată. Se mută la mesele de joc şi norocul lui se dovedi absolut remarcabil: câştigă joc după joc. Desigur, câştigurile sale provocară agitaţie, generând un mare freamăt în rândul personalului atent şi al femeilor frumoase. Continuă astfel zi de zi, săptămână de săptămână, câştigând de fiecare dată şi adunând sume din ce în ce mai mari. Îi mergea totul după pofta inimii. Continuă să câştige. Şi săptămână de săptămână, lună de lună, norocul lui rămase neştirbit. După o vreme, totul începu să devină plictisitor. Jucătorul devenea neliniştit; succesul începea să-şi piardă sensul. Dar, cu toate acestea, nu se schimbă nimic. Continuă să câştige de fiecare dată, până într-o zi când, neliniştit de-acum, jucătorul se adresă îngerului care părea să fie răspunzător de toate astea şi îi spuse că nu mai suporta. La urma urmelor, raiul nu era pentru el. Îşi imaginase că era destinat "celuilalt loc" şi, pe bună dreptate, acolo voia să ajungă.

- Dar este celălalt loc, veni replica. Aşa îmi amintesc eu de un episod Zona crepusculară, pe care l-am văzut când eram mic. Nu-mi aduc aminte titlul, dar i-aş spune "Ai grijă de ceea ce-ţi doreşti". După cum şi intenţiona, acest serial incitant a ilustrat unul dintre paradoxurile naturii umane: ne place să rezolvăm probleme, dar nu ne place să fie toate rezolvate, cel puţin nu aşa de repede. Suntem mai ataşaţi de probleme decât de soluţii.

Să luăm ca exemplu moartea. O foarte mare parte dintre eforturile noastre sunt îndreptate înspre evitarea ei. Facem eforturi extraordinare să o amânăm şi este foarte adevărat că întâlnirea cu ea este considerată un eveniment tragic. Cu toate acestea, însă, ne vine greu să trăim fără ea. Moartea dă sens vieţii noastre. Dă importanţă şi valoare timpului. Timpul ar deveni lipsit de sens dacă am avea prea mult la dispoziţie. Dacă moartea ar fi anulată complet, psihicul omului ar ajunge, în fine, asemenea celui al jucătorului din Zona crepusculară. Încă nu ne confruntăm cu această situaţie dificilă. Actualmente nu ne confruntăm nici cu o penurie de moarte, nici cu una de probleme omeneşti. Puţini observatori consideră că secolul al XX-lea ne-a lăsat o moştenire prea favorabilă. Există o prosperitate în creştere, alimentată nu întâmplător de tehnologia informaţiei, dar specia umană se confruntă în continuare cu probleme şi dificultăţi care nu se deosebesc întrutotul de cele cu care s-a luptat de la începutul istoriei sale consemnate. Secolul XXI va fi diferit. Specia umană, împreună cu tehnologia de calcul pe care a creat-o, va fi în măsură să rezolve probleme vechi de secole, legate de nevoi dacă nu de dorinţe, şi se va găsi în poziţia de a modifica natura muritoare într-un viitor postbiologic. Avem capacitatea psihologică de a aborda toate lucrurile bune care ne aşteaptă? Probabil că nu. Însă este posibil ca şi acest lucru să se schimbe. Înainte de finalul următorului secol (cel în curs, n.tr.), fiinţa umană nu va mai fi cea mai inteligentă şi mai capabilă entitate de pe planetă. De fapt, dă-mi voie să retractez. Adevărul ultimei afirmaţii depinde de modul în care definim termenul "uman". Iar aici vedem o diferenţă profundă între aceste două secole: sarcina principală, politică şi filosofică, a următorului secol (XXI, n.tr.) va fi să definim cine suntem. Dar să nu mă grăbesc. Acest ultim secol (XX, n.tr.) a cunoscut o enormă evoluţie tehnologică, iar transformările sociale care au însoţit-o au fost anticipate de puţini erudiţi în anul 1899. Ritmul schimbărilor se accelerează şi aşa a fost încă de la naşterea invenţiei (după cum voi arăta în primul capitol, această accelerare este o caracteristică inerentă a tehnologiei). Rezultatul va fi reprezentat, în primele două decenii ale secolului XXI, de transformări mai mari decât am cunoscut în tot secolul XX. Pe de altă parte însă, pentru a putea înţelege logica inexorabilă a destinaţiei la care ne va duce secolul XXI, trebuie să ne întoarcem şi să începem din prezent.

Din volumul cu acelaşi titlu, în pregătire la Editura Paralela 45. Traducere din limba engleză de Bogdan Chircea.