Clinicile aleargă după pacienţi peste tot în Bucureşti, dar şi pacienţii au început să alerge între sediile lor

Autor: Ioana David 09.08.2012

Cei mai mari operatori de pe piaţa serviciilor medicale private, MedLife, Medicover şi Regina Maria, au ajuns la peste 20 de clinici în Capitală, cu care şi-au propus să ajungă la toţi posibilii pacienţi, spre deosebire de un spital mare de stat, cu care şi-au propus să concureze şi care oferă toate serviciile sub acelaşi acoperiş.

Ce avantaje şi dezavantaje decurg din această situaţie?

Investiţia medie într-o clinică poate fi estimată la aproximativ 2 mil. euro, astfel că cele 20 de unităţi au necesitat fonduri de circa 40 mil. euro, iar operatorii au explicaţii diferite pentru modul în care au împânzit Capitala cu clinici.

Cum s-au poziţionat marile clinici

În timp ce reprezentanţii MedLife spun că au dezvoltat conceputul de hiperclinică, pentru a avea în acelaşi loc toate serviciile, rivalii de la Regina Maria afirmă că au făcut o alegere strategică în a avea cât mai multe clinici în toate zonele din Capitală.

"Avantajul este că acoperim toată Capitala. Ne-am ales punctele cardinale astfel încât medicii să poată să fie accesaţi în fiecare dintre aceste zone, iar pacientul să nu fie nevoit să se deplaseze. Pentru noi a fost o alegere strategică să avem mai multe locaţii", a spus Fady Chreih, directorul executiv al Regina Maria. Compania este controlată de fondul de investiţii Advent Internaţional (care are 80% din acţiuni) şi a avut o cifră de afaceri de peste 27 mil. euro anul trecut (cât reprezintă cifrele de afaceri înregistrate de Centrul Medical Unirea SRL şi Euroclinic Hospitals SA, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe).

Datele de pe site-ul companiei arată că au 12 policlinici în Bucureşti, printre zone numărându-se Băneasa, Cotroceni, Pipera, Sun Plaza.

"Analizele (de sânge - n.red.) se pot face în oricare dintre locaţii. Avem cel puţin un ecograf în fiecare dintre sedii. Serviciile de imagistică se fac numai în centre speciale. Deoarece există restricţii logistice. Apa­ra­tele pot ajunge la o tonă, o tonă şi jumătate şi trebuie să fie situate pe o placă ce are capa­citatea de a susţine asemenea greu­tate", a mai spus Fady Chreih. El a precizat că există un departament de Patient Care pentru pacienţii care au nevoie de consul­taţii multiple.

"Este adevărat că pentru unele investi­gaţii pacienţii trebuie să meargă în alte locaţii. Pentru a compensa acest dezavantaj, am creat departamentul Patient Care, în care o echipă de medici este responsabilă de relaţia cu pacienţii", a mai spus Chreih.

Mihai Marcu, preşedintele MedLife, spune că firma pe care o reprezintă a dezvoltat conceptul de hiperclinică, pentru a avea toate serviciile în acelaşi loc, ceea ce reprezintă un avantaj competitiv. Conform datelor oferite, MedLife are cinci astfel de unităţi în Capitală, fără spitale şi laboratoare. Acestea sunt localizate în zone precum Griviţa, Unirii, Favorit, Băneasa, Titan.

"La nivel de piaţă, tendinţa va fi ca tot mai mulţi jucători să-şi dezvolte reţele integrate. Cei care nu au făcut deja acest lucru încep să piardă. Şi noi avem propuneri din ţară (din partea jucătorilor independenţi - n.red.) pentru a ne alia", a mai spus Marcu.

MedLife este controlată de familia Marcu, dar din acţionariat mai fac parte IFC (Inter­national Finance Corporation) şi SGAM. Compania are cel mai mare rulaj din industrie de aproximativ 50 mil. euro (da­tele de la Ministerul de Finanţe arată o cifră de afaceri de aproape 40 milioane de euro pen­tru Med Life SA, însă re­prezentanţii com­paniei spun că cifra pe grup anunţată de 50 mililioane de euro include şi celelalte firme pe care le au în ţară).

La rândul său John Stubbington, COO al Medicover, a spus că reţeaua va continua să se dezvolte pentru a răspunde noilor cerinţe din piaţă. "Monitorizăm în permanenţă serviciile pentru a ne asigura că sunt în linie cu cererea de servicii medicale şi pentru a îmbunătăţi ariile în care putem fi mai eficienţi. Ne străduim să oferim acces mai uşor (...)", a mai spus Stubbington.

Continuă extinderea

În Bucureşti cei mai mulţi operatori şi-au încheiat extinderea pe partea de policli­nici, iar în continuare sunt aşteptate clinicile spe­cializate. Cel mai de interes domeniu pentru pri­vaţi este reprezentat de centrele de on­co­lo­gie, care au început să apară şi în provincie. La Braşov, spre exemplu, cinci antreprenori români au finalizat o investiţie de 24 mil. euro în Centrul de Diagnostic şi Tratament Oncologic din Braşov, în care lucrează în prezent 100 de oameni. O altă investiţie urmează să fie gata în perioada următoare în Otopeni.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Sta­tistică (INS) în 2011 existau 262 de po­licli­nici, din care 94,7% erau în mediul pri­vat. Aceleaşi date arată că reţeaua privată are 97 de spitale.