Opinie Doru Lionăchescu: România, în insolvenţă politică

Autor: Doru Lionachescu 10.08.2012

Am asistat în ultimele trei luni, într-o tăcere auto-impusă, la ceea ce - în orice ţară normală - ar fi trebuit să fie o schimbare firească, civilizată şi reconfortantă social a puterii politice. M-am bucurat în primele zile că procesul de tranziţie politică părea să decurgă firesc, fără sincope majore în economie, nespectaculos şi inofensiv. O coabitare politică civilizată şi fructuoasă pentru cetăţean părea posibilă şi în România - o ţară care nu exersase până atunci un asemenea regim.

Din nefericire, primele semne încurajatoare au fost înşelătoare: zâmbetele s-au dovedit doar de faţadă, fiecare dintre cele două tabere îşi pregătea de fapt lovitura mortală. În plan economic, speranţele că noul guvern înţelege mai bine economia şi că va încerca să implementeze prudent măcar câteva dintre promisiunile din opoziţie s-au spulberat odată cu decizia politică şocantă de a declara insolvenţa Hidroelectrica. Tinerii politicieni-jurişti cooptaţi în guvern demonstrau astfel că nu înţeleg complexitatea funcţionării unei economii libere şi că nu au niciun fel de scrupule să pârjolească totul în jur prin raţionamente simpliste, urmărind scopuri economice incerte şi călcând în picioare principiul sfânt al finanţelor: încrederea. Celui mai valoros activ al statului român i-a fost aplicat peste week-end un tratament pueril de arest preventiv - întâi îl reţinem, apoi vedem dacă e vinovat. În acelaşi timp cadavre economice în putrefacţie financiară ca Oltchim, Poşta, CFR, Tarom sau TVR agonizează nerestructurate pe banii contribuabilului român. Unde e logica economică, unde e raţionalitatea actului politic, care sunt priorităţile când ai resurse foarte limitate? Efectele acestor măsuri luate în pripă, respectiv amânate la nesfârşit vor atârna greu de gâtul economiei româneşti mulţi ani de-acum înainte!

În plan politic, schimbarea de atitudine s-a produs brusc odată cu condamnarea fostului premier Năstase. Cum s-a întâmplat de nenumărate ori în istorie, odată ce în lupta politică apar gloanţe, sânge şi închisoare, dezbaterea politică se modifică radical: dialogul e înlocuit de lupta cu toate armele pe masă. Din nefericire, tânăra democraţie românească nu a avut resursele şi experienţa de a trece peste acest blestem istoric, iar sarabanda evenimentelor care au urmat ne-a adus pe toţi în cea mai periculoasă fundătură politică de la căderea comunismului.

România se îndreaptă astăzi accelerat către o situaţie de insolvenţă politică, sistem pe care l-aş caracteriza prin acumulare de pierderi economice, investiţionale şi de imagine, conducere incapabilă sau inaptă să gestioneze situaţia, îngrijorarea creditorilor internaţionali şi creşterea costurilor de finanţare, toate însoţite de slăbirea accelerată a monedei proprii şi diminuarea rezervelor. Etapa imediat următoare a disoluţiei statului nu mai poate fi decât falimentul, starea de facto astăzi a Greciei, Portugaliei, Irlandei şi probabil în curând a Spaniei, unde, sub aparenţa unei democraţii formale, deciziile cruciale le iau în fapt creditorii străini.

Efect pervers al situaţiei actuale, administraţia publică românească s-a segregat ferm şi ireconciliabil pe criterii de partizanat politic: unii sunt cu suspendatul, alţii cu interimarul! Iar în vreme ce toate instituţiile de la vârful statului român sunt angrenate în acest război în care nu se vor lua prizonieri, la firul ierbii economia se descurcă cum poate, operând brownian, fără direcţii strategice enunţate, fără priorităţi agreate, fără restructurare sau privatizare, fără finanţare, fără investiţii finalizate şi luptând zilnic cu un sector de stat căruia numai de muncă nu îi arde acum.

Spectrul insolvenţei politice ridică doua întrebări legitime: cum am ajuns aici şi ce e de făcut? În ce priveşte întâia dilemă consider că principala cauză a situaţiei noastre de azi o constituie deficitul colosal de oameni serioşi cu care ne confruntăm.

România este azi o ţară sufocată de şmecheri, de descurcăreţi, de fufe şi de "cocalari". Virtuţile epocii noastre nu mai sint efortul, educaţia, meritocraţia; eroii vremii sint guralivii, plagiatorii, caftangiii. Ignoranţa agresivă e norma, ciordeală de la stat medalia de onoare! Era inevitabil ca odată şi odată această drojdie socială să-şi afle drumul către cercurile înalte ale puterii. Pentru mulţi dintre tinerii nostri lideri, serviciul public nu înseamnă o carieră onestă, în sprijinul binelui comun, ci o traiectorie cât mai rapidă către a juca table pe Coasta de Azur - aşa cum i-au vazut pe mentorii lor. În acelaşi timp e mare secetă de oameni seriosi, modeşti, muncitori, cu şapte ani de-acasă şi care nu acceptă sa execute orbeşte orice porcărie le-ar cere şeful direct ori liderul de partid.

Ce e de făcut? Soluţia raţională - singura fezabilă, în opinia mea - ar fi consolidarea unui minim consens politic pentru numirea unui guvern de tehnocraţi care să reconstruiască credibilitatea internaţională a ţării şi să pregătească alegeri generale atât parlamentare, cât şi prezidenţiale în cel mai scurt timp. Vor avea liderii români actuali clarviziunea şi smerenia de a opri derapajul evident al ţării către insolvenţa politică? Sper, dar nu cred!

Doru Lionăchescu este preşedinte al Capital Partners