Primarul oraşului Rio de Janeiro a primit drapelul olimpic de la omologul său din Londra

Autor: Luminita Turcu 13.08.2012

Primarul oraşului Rio de Janeiro, Eduardo da Costa Paes, a primit din partea omologului său din Londra, Boris Johnson, şi prin intermediul preşedintelui CIO, Jacques Rogge, drapelul olimpic, duminică, în timpul ceremoniei de închidere a Jocurilor Olimpice din acest an.



Ceremonia tradiţională de înmânare a drapelului reprezintă trecerea ştafetei de la oraşul care a organizat JO în 2012 la cel care va găzdui ediţia din 2016 a competiţiei.

Conform tradiţiei, drapelul a fost fluturat din dreapta în stânga, de câte patru ori, de către Johnson, Rogge şi Paes.

După ce a Paes a primit drapelul olimpic, în Stadionul Olimpic a răsunat imnul Braziliei.