Carmolimp şi-a bugetat afaceri de 30 mil. euro, plus 39%

Autor: Cristina Roşca 13.08.2012

Carmolimp, unul dintre primii 20 de jucători de pe piaţa procesatorilor de carne, a obţinut în primele şase luni din acest an afaceri de 14 milioane de euro, în creştere cu 20% comparativ cu perioada similară a anului 2011. Mai mult, compania estimează pentru întregul an afaceri de 30 de milioane de euro, respectiv un avans de circa 39% al businessului.

Compania, deţinută de familia Şoneriu, îşi bazează planul de afaceri din acest an pe expansiunea pe segmentul mezelurilor produse în fabricile companiei.

"Impactul secetei va fi minim la nivelul companiei noastre având în vedere că putem controla mai uşor costurile de producţie. Activitatea CarmOlimp acoperă întregul flux de fabricaţie, având în dotare atât terenuri agricole, ferme şi fabrici de procesare cât şi lanţul de distribuţie a produselor", a spus Valentin Şoneriu, directorul general al CarmOlimp.

Compania şi-a propus de asemenea majorarea profitului comparativ cu 2011 când s-a ridicat la circa 160.000 de euro.