Portretul unei femei excepţionale/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea 17.08.2012
Alicia Dujovne Ortiz
Dora Maar, prizoniera privirii
Viaţă, vocaţie, viziune
Editura Curtea veche
Traducere din limba franceză şi note de Nicolae Cristian. Colecţia "Femei celebre". O biografie care se citeşte cu pasiune. Născută la Paris sub numele Henriette Theodora Marković, dintr-un tată croat şi o mamă franţuzoaică, Dora Maar îşi va petrece copilăria la Buenos Aires. Singura fiică a familiei bogatului arhitect Marković va fi atent supravegheată de părinţii ei, crescând izolată şi singuratică. La numai 13 ani, părăseşte Argentina în compania mamei sale şi se stabileşte la Paris, dar va continua să revină, pentru a sta alături de tatăl ei, la Buenos Aires. Devine, treptat, cunoscută în cercurile artistice pariziene şi, la 29 de ani, când îl cunoaşte pe Picasso, este deja o fotografă celebră, având, în plus, la activ două căsnicii eşuate - cu cineastul Louis Chavance şi cu scriitorul Georges Bataille.
Întâlnirea cu Picasso, la cafeneaua Les Deux Magots, moment în care Dora îi înmânează faimosului pictor mănuşile ei pline de sânge, după ce îşi tăiase degetele cu un cuţit, îi va schimba viaţa. Alicia Dujovne Ortiz insistă asupra copilăriei austere a Dorei Maar, dominată de figura autoritară a tatălui, care prefigurează relaţia disfuncţională cu faimosul pictor - singurul bărbat din viaţa ei care se va dovedi în stare să o subjuge. Relaţia dintre Dora şi Picasso e descrisă drept o combinaţie de masochism, suferinţă şi vanitate, desfăşurându-se în centrul vieţii mondene a grupului suprarealist parizian pentru care "morala" e cuvântul cel mai detestat. Dora Maar se transformă, treptat, din bruneta mândră şi distantă în femeia care se va lupta, umilitor, în faţa lui Picasso cu o altă amantă a acestuia, Marie-Thérèse Walter, şi, mai târziu, în "femeia care plânge" - aşa cum apare în celebrele tablouri ale lui Picasso. Relaţia cu Picasso va însemna, de asemenea, sfârşitul carierei de fotograf a Dorei şi îmbrăţişarea picturii - tablourile ei dovedindu-se mediocre, imitaţii, în mare, ale stilului Picasso.
O criză nevrotică şi internarea într-un spital de psihiatrie, unde va fi supravegheată de Jacques Lacan, o îndepărtează pe Dora de Picasso; după ce îşi va reveni, emoţional, Dora se va retrage din viaţa socială pariziană, va îmbrăţişa romano-catolicismul şi se va izola aproape complet. La moartea ei, în 1997, Dora Maar şi-a lăsat întreaga avere Bisericii. De la Cocteau la Lacan - aceasta e epoca pe care o înfăţişează Alicia Dujovne Ortiz. Pe parcursul unei investigaţii psihologice pasionante, prin paginile cărţii defilează o pleiadă de artişti ai avangardei franceze şi de figuri celebre. Cu lirism, dar şi cu precizie jurnalistică, Dujovne Ortiz desenează tabloul unei femei misterioase, căreia critica din zilele noastre îi atribuie, în sfârşit, rolul care i se cuvine.
Autoarea biografiei, Alicia Dujovne Ortiz, s-a născut în Buenos Aires, Argentina. Aşa cum sugerează prenumele, originea ei etnică e dublă: tatăl era fiul unui imigrant evreu venit în Argentina, iar mama era o scriitoare şi feministă militantă provenind dintr-o familie argentiniană înstărită. A studiat, timp de trei ani, filosofia şi literatura la Universitatea din Buenos Aires şi a început să scrie şi să publice poezie în limba spaniolă. Până în 1977 Dujovne Ortiz publicase deja trei volume de poezie şi un roman, El buzón de la esquina. Începe să colaboreze cu ziarul progresist La Opinión, care e cenzurat şi, în cele din urmă, închis de junta argentiniană.
În 1978, împinsă de dictatura militară instaurată la Buenos Aires, îşi părăseşte, împreună cu fetiţa ei de 13 ani, ţara natală şi se stabileşte la Paris. Continuă să colaboreze cu publicaţii prestigioase, precum La Nación (Argentina), Excelsior (Mexic), La Vanguardia (Spania), şi cu revista Le monde (Franţa). Experienţa exilului şi a dezrădăcinării e descrisă în cel de-al doilea roman al ei, El agujero en la tierra. În 1986 primeşte Premiul Guggenheim, iar în anii '80 este consilier literar al prestigioasei edituri Gallimard.
După o lungă perioadă de exil, Dujovne Ortiz se întoarce la Buenos Aires, dar continuă să penduleze între Franţa şi Argentina. A scris biografii ale unor personalităţi controversate, printre care se numără poeta argentiniană Maria Elena Walsh (1982), fotbalistul argentinian Diego Armando Maradona (1994) şi María Eva Perón (1996), cea de-a doua soţie a preşedintelui argentinian Juan Perón. Biografia Evitei Peron se bucură de un succes răsunător, atât în Argentina şi în Franţa, cât şi în numeroasele ţări unde apar traduceri. Aceste biografii au fost apreciate de critică pentru combinarea preciziei jurnalistice cu subiectivismul literaturii, pentru acurateţea documentării şi pentru stilul narativ, informal, care le transformă în lecturi captivante. În următorul roman, El árbol de la gitana (1997), scriitoarea îşi explorează originea etnică, viaţa ei de outsider, în anii '70, şi exilul în Europa. În 1998 publică Mireya, un roman despre o prostituată franceză, model pentru Tolouse Lautrec, care va emigra în Argentina.
În 2002 se întoarce la Paris, iar în 2004 publică Dora Maar: Prissonière du regard, o biografie pătrunzătoare a faimoase fotografe de origine argentiniană care a fost, timp de şapte ani, amanta lui Picasso. Alicia Dujovne Ortiz a primit, pentru întreaga carieră culturală, Premiul Fundaţiei Konex, cea mai prestigioasă distincţie culturală din Argentina.