Dinastiile luxului (III)/ de Yann Kerlau

Vuitton, Chanel, Hermès, Gucci... Nume care te fac să visezi, care evocă luxul, prestigiul, frumuseţea. Dar cine le cunoaşte istoria? Creatorii acestor dinastii ale modei au pornit deseori de la nimic, de la o sărăcie crâncenă. În spatele fiecărui asemenea nume se ascunde un trecut zbuciumat, evoluţii, căderi, uneori dispariţia temporară. Giuvaergii, marochinieri, producători de haine, pantofi sau genţi, constructori de maşini, toţi au reuşit să-şi facă numele cunoscut în lumea întreagă, în descursul câtorva decenii. În această carte veţi citi despre istoria a şapte asemenea dinastii, printre cele mai celebre. Istoria acestor creatori, de la naşterea mărcii până în anii de glorie, trecând prin dramele şi dificultăţile intrării pe piaţa mondială, este semănată cu obstacole şi războaie câştigate. În acelaşti timp, este vorba de o istorie sui-generis a secolului XX, în care au triumfat aparenţele şi semnele exterioare ale succesului.

Yann Kerlau a fost avocat la New York, înainte să lucreze timp de mai mult de cinsprezece ani în domeniul luxului şi al cosmeticii, în special pentru firmele Gucci şi Yves Saint-Laurent. În 2008 a fost numit directorul general delegat al Grupului Gucci.

Fascinat de personalitatea lui Cromwell, i-a consacrat în 1989 o biografie, apărută la editura Perrin: Cromwell, la morale des seigneurs (Cromwell, morala stăpânilor). În 1990 a publicat un eseu, Les Aga Khans (Hanii Aga), o sagă a conducătorilor spirituali ismailiţi, care a fost reeditată în 2004. Primul său roman, L'echiquier de la reine (Eşichierul reginei), a apărut la editura Plon în 2010; este o carte centrată pe personajul uimitor care a fost regina Christine a Suediei. După ce a scris Dinastiile luxului, Yann Kerlau s-a dedicat în întregime scrisului.

Chanel şi familia Wertheimer

1. Ucenicia

Umbra înaltă şi subţire a lui Gabrielle Chanel se întinde deasupra întregului secol XX. Viaţa sa este o legendă. Numele său e magic. Spiritul, capriciile, aventurile sale au dat naştere unor cărţi sau filme... Marca pe care a creat-o datorită talentului, curajului şi ambiţiei sale a devenit referinţa absolută a luxului contemporan.

Cu toate acestea, la început nimic prevestea că Gabrielle Chanel va deveni una dintre cele mai emblematice figuri ale modei. Când părinţii săi, Albert Chanel şi concubina sa, Jeanne Devolle, se stabilesc, în anul 1883, într-o mansardă situată pe strada Saint-Jean din Samur, la numărul 29, cuplul are deja o fiică pe nume Julia. Albert Chanel vinde maiouri la piaţă, în timp ce Jeanne lucrează dimineaţa pe post de cusătoreasă iar seara spală vase într-un hotel din Belvédère. Când Gabrielle Chanel vede lumina zilei, pe 19 august 1883, la spitalul din strada Boires, naşterea sa nu-i bucură deloc pe părinţii săi - o altă gură de hrănit, când ei de abia trăiau de azi pe mâine... Foarte repede, cuplul va avea alţi doi copii, băieţi de data aceasta, Lucien şi Alphonse. Mizeria şi munca fac din viaţa de zi cu zi un adevărat infern. Tatăl lor, negustor ambulant, pleacă la început de săptămână şi străbate pieţele din Saumurois şi de pe valea Loirei, întorcându-se acasă doar atunci când are chef. La moartea soţiei sale, în 1895, Albert Chanel nu stă prea mult pe gânduri cu privire la viitorul copiilor. Îşi abandonează fiii de nouă şi respectiv zece ani, la nişte ţărani cultivatori care îi pun la muncă. Cât despre cele două fiice, Julia şi Gabrielle, cineva i-a vorbit despre o mănăstire în Corrèze, din sătucul Aubazine; aici le-a lăsat, promiţându-le că va veni să le vadă când va putea. Albert Chanel e atât de sărac, încât de acum încolo călugăriţele sunt cele care le vor asigura strictul necesar celor două noi locatare.

La sfârşit de secol al XIX-lea, educaţia primită în mănăstiri nu presupune nici cel mai mic moment de plăcere. Trezirea în fiecare zi la cinci dimineaţa. Rugăciuni. Un bol de supă în liniştea sălii de mese. Prima slujbă la ora şapte. Uniforme şi bluze gri antracit. Picioare goale şi şosete. Lecţii. Linişte. Un univers în alb şi negru care o va marca pe Gabrielle Chanel în aşa măsură încât cele două culori vor deveni simbolurile casei de modă pe care o va întemeia. "Nicio copilărie nu a fost atât lipsită de afecţiune ca a mea.", va spune ea mai târziu. Într-adevăr, tatăl său nu se va interesa niciodată de ea sau de sora ei. Nici măcar de o vizită sau de o plimbare în afara mănăstirii nu au parte cele două orfane, al căror destin nu interesează pe nimeni. La Aubazine, caracterul se căleşte prin duritate, disciplină şi constrângere. Dacă te plângi înseamnă că eşti slab. Aici problemele personale sunt tabu, la fel ca emoţiile şi politica. Tinerele se află aici pentru a învăţa la şcoala vieţii - mai curând cea a privaţiunilor decât cea a trândăviei. În genunchi, ele se roagă, freacă solul din piatră de la Auvergne şi dau cu ceară parchetul. Duminica, sub atenta supraveghere a surorilor, fac o plimbare de două ore, şi, înainte de culcare, se întorc la internat pentru o ultimă rugăciune de mulţumire într-o capelă îngheţată. Această perioadă o va marca atât de tare pe Gabrielle încât mulţi ani mai târziu, în luxoasa sa vilă din Roquebrune, "La Pausa", va proiecta o scară din piatră de aceeaşi dimensiune cu cea ale cărei trepte le curăţa zilnic la mănăstire - o modalitate de a nu uita sărăcia şi de a nu crede niciodată în statornicia succesului sau a bogăţiei.

Din aceşti ani petrecuţi la internat, Gabrielle Chanel nu reţine decât o lecţie: când viaţa nu ţi-a dat nimic de la început, trebuie să te baţi pentru a obţine totul. Dacă nu, partida e de la bun început pierdută. Fără părinţi, fără prieteni, ştie că nu se poate baza pe nimeni. Departe de a o face să renunţe, această perspectivă îi imprimă în caracter voinţa de a reuşi care nu o va părăsi niciodată.

Odată plecată din Aubazine şi după ce îşi aruncă la coş uniforma şi câteva principii, Gabrielle Chanel se trezeşte la Moulins, oraş de garnizoană în care soldaţi în permisie şi alţi militari se plictisesc din greu. Deşi nu este încă o frumuseţe, vivacitatea, promptitudinea replicilor şi spiritul de observaţie îi vor fi atuurile. Pentru început, aceasta îşi continuă educaţia la măicuţele din Ordinul Sfântului Augustin, pentru care a primit recomandări de la surorile din Aubazine. Nu pentru că a fost o elevă strălucită, dar, spre deosebire de multe dintre colegele sale de internat, dorinţa sa de a face totul bine şi voinţa de a învăţa îi dau un avans considerabil asupra altora. Fizic, are deja silueta longilină şi androgină care o va face celebră. Are o piele superbă, chipul bine conturat, iar ochii săi negri sunt plini de vioiciune. Deşi are deja o părere foarte tranşantă despre anturajul său, Gabrielle Chanel se fereşte să vorbească prea mult. Lipsită de mijloace materiale, îi este imposibil să-şi urmeze constant studiile. Vrea să înveţe de urgenţă o meserie şi o alege pe cea de croitoreasă sperând să reuşească.

Clientele micului magazin în care ea este cea mai modestă dintre angajaţi îi aduc reviste de modă. Rochii de la Paquin, de la surorile Callot. "Aţi putea să-mi faceţi aşa ceva?" Gabrielle se uită, nu zice că nu poate, încearcă, o ia de la început. Pasiunea pentru lucrul bine făcut, dobândită de la surorile din Aubazine apoi de la călugăriţele din Moulins, face înconjurul micului târguşor aducându-i rapid reputaţia de persoană îndemânatică. Gabrielle Chanel are imaginaţie, lucrează repede şi crede în cuvântul dat. Hainele trebuie livrate la termenul promis. Nu va încălca niciodată această regulă. Obişnuită cu greutăţile vieţii, nu dă înapoi. În camera sa se adună reviste, câteva desene, tipare pentru modele şi carton pe care exersează. Clientele vin una după alta şi toate îi vorbesc despre moda de la Paris, despre eleganţa pariziencelor, despre casele de modă. Întreaga provincie visează să trăiască la fel ca în capitală şi Chanel înţelege că acolo se joacă totul.

Pentru a putea să trăiască şi să-şi încerce norocul la Paris, se simte în stare de orice. În timpul zilei, coase modelele ce i-au fost comandate şi seara cântă şansonete cu vocea sa aspră în cafenelele şi bistrourile din vecinătatea cazărmilor. O viaţă dură, exigentă care nu-i dă o clipă de răgaz, precum cea din copilărie. De acum înainte, are un ţel căruia i se va dedica: să reuşească.

Gabrielle îşi continuă educaţia după cum îi surâde norocul. Curând, o simplă privire îi este suficientă: încălţăminte nelustruită, un costum prost croit, accentul greoi al locuitorului din Niverne îi indică pe aceia cu care nu-şi doreşte să semene. Băutorii de bere au poreclit-o "Coco" şi sub acest nume îşi va începe cariera. În timp ce era în trecere prin Moulins, un crescător de cai pur sânge, Etienne Balsan, o remarcă în cafeneaua locală. Etienne Balsan nu este un client oarecare. Cu o mină binevoitoare, o voce fermă, un bacşiş generos, îmbrăcat impecabil - e un gentleman. "Coco" îl amuză precum un divertisment puţin ambiguu. Deşi are o amantă, pe Emilienne d'Alençon, el o cucereşte pe această domnişoară. Fascinată de acest burghez parizian care cunoaşte totul şi pe toţi, ea îl ascultă pe acest nou mentor şi îi reţine lecţiile. Etienne Balsan vorbeşte despre Parisul în care locuieşte, despre pădurea de la Compiègne unde deţine castelul Royalieu şi despre Anglia, al cărei mod de viaţă îi place. La Paris, îi explică el, lumea modei nu are ochi decât pentru Paul Poiret care tocmai şi-a deschis o casă de modă pe strada Auber. Acesta este inventatorul croiurilor suple şi fluide care alunecă pe corpul femeilor. Tot el, pentru prima dată în istoria croitoriei, are ideea de a lansa, în 1911, un parfum numit "Rosine". Fiindcă Paul Poiret întruchipează modelul reuşitei, de ce nu ar putea şi ea să devină într-o zi la fel de celebră ca el, la fel de inventivă, la fel de avangardistă? Când Etienne Balsan o anunţă că trebuie să se întoarcă la Paris, Gabrielle nu ezită nicio secundă - îşi dă demisia, îşi adună cele câteva lucruri pe care le are şi pleacă împreună cu el. Odată ajunsă la Pairs, Etienne Balsan o instalează într-o garsonieră de pe bulevardul Malesherbes, spunându-i să-şi trăiască viaţa după trei principii: să asculte, să observe societatea şi să se instruiască.

Trec câteva luni. Libertatea pe care i-o dă Etienne îi permite să devoreze cărţile din biblioteca sa şi să cutreiere pe străzile capitalei. Vrea să vadă totul - monumentele, trecătorii, muzeele. Palatul Louvre, unde petrece ore întregi, îi dă câteva indicii despre istoria civilizaţiilor. Apetitul său de cunoaştere este imens, dar ceea ce-şi doreşte înainte de toate este să se impregneze cu spiritul capitalei, pe atunci simbolul eleganţei europene. Etienne o învaţă să călărească şi o duce la cursele hipice de la Auteuil şi Longchamp. Practicarea zilnică a echitaţiei îi dau o condiţie şi o disciplină fizică pe care le va cultiva mereu, de acum încolo. I se dezvoltă muşchii, are o alură fermă şi, în acelaşi timp, frecventează cercurile înalte din Bois de Boulogne, o societate rafinată şi indolentă. Gabrielle poartă veste cu pulpane, pantaloni de călărie şi botine. Prezenţa ei e repede remarcată şi lumea începe să pună întrebări. Cine este această amazoană care nu dă înapoi din faţa niciunui obstacol şi vrea să călărească precum bărbaţii?

În capitala în care nimeni nu o aşteaptă, Gabrielle înţelege că trebuie să ascundă un trecut familial cum nu se poate mai diferit de trecutul prietenilor lui Etienne Balsan: străbunicul său cârciumar la Ponteils, tatăl său vânzător ambulant, plecat să-şi încerce norocul în America, orfelinatul unde au fost aruncate ea şi sora ei, cafeneaua din Moulins, unde şi-a încrucişat paşii cu cei ai lui Etienne Balsan. Nimic din toate acestea nu este prezentabil. Celor care o întreabă despre originea sa, le răspunde: "Trecutul nu mă interesează." Mai târziu, îşi va inventa un tată "mare negustor din Nîmes şi aventurier, o familie cam ciudată, în care fiecăruia nu-i păsa decât de sine-însuşi". Când, după războiul din anii patruzeci, scriitori celebri, precum Déon sau Kessel îi vor propune să-i scrie memoriile, vor renunţa repede în faţa dorinţei sale de a-şi ascunde sau de a travesti un trecut familial prea puţin glorios.

Din volumul cu acelaşi titlu în pregătire la Editura Philobia.Traducere de Magdalena Drăguşin, Diana Coste, Corina Ceclan, Renata Ungureanu, Simona Ungureanu.