Fără turişti în provincie şi fără investiţii majore, cele 3.500 de camere din hotelurile lui Josef Goschy produc câte 10 euro pe zi

Ziarul Financiar 16.08.2012

Omul de afaceri Josef Goschy, care are 3.500 de camere în hoteluri din ţară, spune că încasările companiei Unita Turism se ridică la 30 de milioane de lei (6,7 mil. euro) în perioada ianuarie-august, cu 15% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Altfel spus, venitul mediu adus de fiecare cameră pe zi este de circa 10 euro, în condiţiile în care jumătate din camere sunt pe litoralul românesc. Camerele sunt în hoteluri construite înainte de Revoluţie, care au fost cumpărate de omul de afaceri de la stat şi în care s-au realizat puţine investiţii, turiştii spunând că "doar varul de pe pereţi este proaspăt." "Este un sezon mai bun decât cel de anul trecut. Aproape jumătate din încasările totale ale lanţului hotelier sunt aduse de unităţile pe care le am la mare. În staţiunea Mamaia a fost cel mai bun grad de ocupare, de 100%, în timp ce în staţiunea Olimp gradul de ocupare s-a ridicat la circa 75%", a spus Josef Goschy.

Era mai bine dacă aveam mai multe camere în Mamaia

Proprietarul grupului Unita Turism este unul dintre cei mai mari hotelieri de pe litoralul românesc. El deţine 1.250 de camere deschise în trei hoteluri din Mamaia (Comandor, Amiral şi Orfeu), trei în Olimp (Am fiteatru, Belvedere, Panoramic - care este închis în prezent) şi două în Cap Aurora (Onix şi Safir). "Dacă aş fi avut cu 200 - 300 de camere mai mult în staţiunea Mamaia, sigur ar fi fost pline vara asta. Este mult mai bine decât la Olimp", spune Josef Goschy.

Problema este că în ciuda numărului sem nificativ de spaţii de cazare, condiţiile oferite sunt destul de slabe, lucru prin care se explică şi încasările mici raportate la numărul total de camere. "Am stat două nopţi la hotelul de două stele Onix din Cap Aurora, dar pot spune că nu se compară condiţiile oferite cu cele din hotelurile bulgăreşti sau greceşti. Mobilierul şi mochetele erau vechi. Doar varul de pe pereţi era proaspăt", spune Roxana P. din Bucureşti.

În ciuda acestei situaţii, care ar putea fi îndreptată şi prin investiţii proprii, Goschy blamează autorităţile pentru lipsa de perspectivă şi de implicare în vederea dezvoltării sectorului turistic, lucru care ar duce în final şi la încasări mai mari pentru operatorii din domeniu.

"Este un dezastru total ce se întâmplă în politica românească. Sunt dezamăgit de tot ce se întâmplă, este clar că ne aşteaptă perioade urâte. În ceea ce priveşte Ministerul Turismului, nu simt că există acest minister, în afară de controale şi aplicare de amenzi nu am simţit altceva", spune Josef Goschy.

În provincie, mai slab

Antreprenorul mai controlează, pe lângă hotelurile de la mare, unităţi în Cluj- Napoca, Deva, Suceava, Tulcea şi alte oraşe, în total administrând 25 de hoteluri pe piaţa românească. Gradul de ocupare în hotelurile din provincie este în jur de 30%, potrivit datelor anterioare furnizate de omul de afaceri. Asta se explică şi prin numărul mai redus de turişti din oraşele din provincie faţă de numărul celor de la mare.

În prezent, numărul de hoteluri pe care le deţine îl poziţionează pe Goschy în topul celor mai mari proprietari de hoteluri, alături de Radu Enache, George Copos, Mohammad Murad şi fraţii Negoiţă.

Fost broker de asigurări în Germania, dar şi un împătimit al bursei, Goschy s-a întors în 1990 în România cu aproape şase milioane de mărci germane şi a început să cumpere proprietăţi imobiliare. După un exit din asigurări, prin vânzarea companiei Unita, Goschy şi-a dezvoltat businessul hotelier cu 3.500 de camere în turism prin achiziţia unităţilor de cazare de la stat, persoane fizice sau de la SIF Transilvania.

Se chinuie de mai multă vreme să vândă unele hoteluri

Omul de afaceri timişorean a scos la vânzare mai multe proprietăţi. Anul acesta în ianuarie a scos la vânzare printre altele şi uni tăţile Belvedere, Amfiteatru şi Panoramic de pe litoralul românesc, achiziţionate în 2008 de la AVAS pentru 22-30 mil. euro. El cere pe acest complex hotelier 60 mil. euro.

Până acum nu a găsit cumpărători.

La vremea achiziţiei, omul de afaceri declara că vrea să investească în complexul din Olimp, care cumulează 750 de camere, circa 30 milioane euro pentru ridicarea clasificării la patru stele. Goschy lua în calcul şi modernizarea altor hoteluri.

Acest plan de investiţii nu s-a concretizat însă. Cum veniturile din cazare şi eve ni mente nu sunt foarte mari, omul de afaceri a mizat şi pe închirierea spaţiilor hoteliere. Aproape 1,5 milioane de euro obţine omul de afaceri din chirii. El are spre închiriere o su prafaţă de 3.600 mp în zece hoteluri ale lanţului Unita Turism, potrivit ultimelor da te disponibile.

Practic aceste venituri reprezintă pentru el profit curat. Jumătate din suma obţinută din chirii anul trecut a venit de la companiile de telefonie mobilă care şi-au pus antenele pe acoperişurile hotelurilor omului de afaceri.

Anul trecut în cele două hoteluri din Olimp ale omului de afaceri au venit 4.800 de bugetari printr-un contract cu Casa Naţională de Pensii Publice.

Pentru anul acesta Goschy a a bugetat o cifră de afaceri de 48 mil. lei (10 mil. euro) fa ţă de 38 mil. lei (8,8 mil. euro) anul trecut.

Pierderile de anul trecut s-au ridicat la 16,3 mi l. lei (37 mil. euro).