Acuzaţiile de fraudă împotriva Moody's şi S&P privind creditele subprime ajung în faţa juraţilor

Autor: Vlad Popescu 20.08.2012

Magistratul care va pezida judecarea cauzei a refuzat solicitarea de respingere a acuzaţiilor depusă de cele două agenţii de evaluare financiară. Cazul include acuzaţii de fraudă împotriva Moody's şi S&P şi de complicitate la fraudă împotriva Morgan Stanley.

Judecătorul a redus însă numărul de reclamanţi, respingând cazurile a trei dintre cei 15 iniţiatori ai acţiunii.

Instanţa a respins şi acuzaţiile de fraudă intentate împotriva băncii şi de complicitate, împotriva agenţiilor, notând că ratingurile au fost emise de acestea, şi nu de Morgan Stanley.

Procesul a început în 2008, iar printre reclamanţi se numără Abu Dhabi Commercial Bank, din Emiratele Arabe Unite, şi Districtul King din Washington, din care face parte şi oraşul Seattle.

Investitorii susţin că Morgan Stanley a făcut presiuni asupra agenţiilor de rating pentru a le determina să acorde în mod incorect titlurilor în cauză ratinguri investment grade. Cazul va fi judecat în faţa juriului.