Schimbare la conducerea Angelli: Alin Ursu pleacă după 17 ani în companie

Autor: Ioana David 20.08.2012

Alin Ursu, 44 de ani, care în ultimii şapte ani a fost directorul general al Angelli Spumante & Aperitive, a decis să renunţe la poziţia ocupată şi spune că în următoarele luni vrea să se retragă complet din business şi poate apoi să se implice "puţin" în consultanţă. Ursu lucrează de 17 ani în cadrul companiei, iar până la finalul acestei luni va preda ştafeta.

"Începând cu data de 1 septembrie atribuţiile mele sunt preluate de Mihaela Naum, controling, şi Marius Obritenschi, marketing. Din partea departamentului de vânzări persoana de contact va fi Marius Dumitraşcu", a spus Alin Ursu.

Odată cu plecarea lui Alin Ursu, care era şi administrator, poziţia de director general nu va mai exista. El a mai spus că renunţă la această poziţie din motive personale.

Cine este Angelli

Angelli are o facilitate de producţie în Bucureşti, unde lucrează la 60-70% din capacitate, potrivit unor informaţii din primăvară şi face parte din grupul german Henkell & Co., care deţine companii în 11 ţări europene.

Compania, care anterior se numea Astese Production, a fost fondată în 1994 şi a fost preluată de Henkell & Co. în 2003, iar în prezent are în portofoliu atât vinuri spumante, cât şi vermut (Vermouth Bianco şi Vermouth Rosso), lichioruri (Lichior Cherry, Lichior Fragola, Lichior Afine şi altele), lichioruri cremă, dar şi produse de import (vinuri spumante, vinuri liniştite, brandy, bitter, brandy şi altele). "Înainte de criză ajunsesem la 80% cotă de piaţă şi aveam creşteri anuale de 10-15%. După începerea crizei am avut scăderi de 10%", a spus Ursu, făcând o retrospectivă a mandatului său. Totodată, el a adăugat faptul că în acelaşi interval a livrat profituri semnificative şi că a început "exporturile masive", care anul acesta ar putea ajunge la 25% (din volumul vândut). Cele mai mari pieţe de export ale companiei sunt Ungaria şi Spania.

Anul trecut exporturile companiei s-au ridicat la 1,5 milioane de sticle, ceea ce reprezintă 18% din rulajul total. Compania livrează şi în state precum Italia, Cipru, Grecia, iar în 2011 a început exporturile şi în Turcia, unde a trimis 80.000 de sticle.

Anul acesta livrările către Turcia sunt estimate la 200.000 de sticle. Pe lista ţărilor unde anul acesta va ajunge Angelli se numără Rusia, unde există deja un partener, sau China.

2010, cel mai greu an

Ursu s-a numărat printre cei mai longevivi manageri din această industrie, iar într-un interviu acordat ZF în primăvară spunea că pe parcursul mandatului său, cel mai greu an a fost 2010, care s-a manifestat prin triplarea accizei la aperitive, ceea ce la nivelul pieţei a determinat apariţia produselor "surogate" (produse cu preţuri mici şi slabe calitativ), ceea ce a lovit din plin vânzările Angelli. În 2010 compania a avut un rulaj de 12,5 mil. euro, care a coborât anul trecut la 11,9 mil. euro. Anul de vârf a fost 2008, când cifra de afaceri s-a apropiat de 19 mil. euro, arată datele existente pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Principalul competitor local al companiei este producătorul Zarea, alte produse similare fiind aduse în general din import.