Seceta a scumpit deja furajele cu până la 70%. Ce se va întâmpla de acum cu preţul la carnea de porc, vită sau pasăre?

Autor: Gabriel Razi 21.08.2012

Seceta a scumpit cu până la 70% furajele folosite în ferme pentru hrana porcinelor, bovinelor sau păsărilor, dar creşterea costurilor nu s-a văzut până acum la rafturi. Ce se va întâmpla pe piaţa cărnii din această toamnă?

Preţul cărnii de porc şi de păsăre în magazinele din Bucureşti era la începutul lunii august la nivelul de anul trecut. În sens invers, cu o reducere de 8%, a evoluat preţul cărnii de vită. Crescătorii spun că acesta este rezultatul numărului mare de sacrificări din ultima perioadă apărute ca urmare a creşterii costurilor cu hrana animalelor.

Jucătorii din zootehnie afirmă la unison că au tăiat la minim profiturile, pentru că majorările de preţ la raft sunt direct dependente de puterea de cumpărare.

"Furajele reprezintă 70% din preţul final al cărnii de porc. Acum toată piaţa cerealelor este blocată din cauza producţiei mici. Cei care au avut producţie cât de cât la grâu nu vând, ţin totul în speranţa unor preţuri mai mari. Efectiv nu ai de unde să cumperi. Creşterea preţurilor la cereale se vede bineînţeles şi în cel al furajelor. Dacă anul trecut achiziţionam furajele la un preţ mediu de 0,7 lei/kilogram, acum plătim 1,2 lei/kilogram", explică situaţia Martin Dorin, directorul fermei Degaro din localitatea Fântânele, judeţul Constanţa, în care cresc 2.600 de scroafe.

Avansul cu peste două treimi al preţului la furaje nu este surprinzător, în condiţiile în care preţurile din prezent pentru porumb, grâu sau orz furaj sunt mai mari cu 20%-30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Ministerului Agriculturii (MADR).

Creşteri minime la carnea de porc

Directorul fermei Degaro, companie deţinută de un grup de investitori danezi prin intermediul companiei Premium Porc, subliniază că o creştere a preţului la carne este direct dependentă de evoluţia viitoare a costurilor. "A crescut şi preţul altor categorii de costuri importante, printre care se numără şi benzina. Noi vindem carne numai în viu, iar până acum nu am crescut substanţial preţul, ci numai cu câte 0,1 lei/kilogram ca să ne putem acoperi costurile. Situaţia nu este roz, dar au mai fost şi alţi ani secetoşi", adaugă Dorin.

Industria cărnii de porc a fost lovită puternic în ultimii opt ani, perioadă în care exporturile au fost interzise ca urmare a temerilor privind pesta porcină. În anii cu interdicţie România a pierdut un şeptel de 3 milioane de porci. Acum mai sunt în piaţă aproximativ 4 milioane de porci, din care jumătate sunt în curţile ţăranilor. În fiecare an pe piaţa locală se taie porcine de 550.000-600.000 de tone.

La începutul lunii august în pieţele din Bucureşti preţul unui kilogram de carne de porc era între 10 şi 11 lei, fiind la un nivel asemănător cu cel din perioada similară din 2011.

Crescătorii de vaci fac coadă la abatoare

Situaţia este mai complicată în cazul crescătorilor de bovine, pentru că businessul acestor fermieri este influenţat direct atât de evoluţia preţului pentru lapte, cât şi a cotaţiei cărnii de vită.

Datorită preţurilor mici pentru lapte oferite de procesatori, fermierii s-au îndreptat în ultimele luni către abatoare pentru a diminua costurile. Preţul la carne nu poate creşte însă, în condiţiile în care numărul sacrificărilor este în creştere, spune Costel Caraş, un fermier din judeţul Ilfov cu 130 de vaci.

"Încerc de câteva săptămâni să duc 30 de vaci la abator, pentru că altfel nu o să supravieţuiesc peste iarnă, dar nu îmi răspunde nimeni. Cei de la abatoare nu mai fac faţă cererilor venite de la crescători. Anul trecut primeam 6 lei/kilogramul de carne în viu, iar acum preţul este undeva la 3,5-4 lei/kilogram", spune fermierul.

Tendinţa crescătorilor de a-şi micşora numărul de animale din ferme se vede şi în statistici. Datele INS pe aprilie, ultimele disponibile, arată că numărul bovinelor sacrificate a crescut cu 66% faţă de luna martie.

Costel Caraş mai afirmă că evoluţia se datorează în bună măsură preţului mic oferit de procesatori pentru lapte, dar şi ca urmare a creşterii costurilor cu furajele în contextul secetei.

"Procesatorii oferă 1 leu/litru de lapte, dar costurile noastre sunt acum de 1,3 lei/litru. Din totalul de 1,3 lei al costurilor aproximativ 70% reprezintă hrana animalelor." Fermierul subliniază la rândul lui că preţul furajelor urmează acelaşi trend cu principalele materii prime agricole produse local, adică grâu, porumb sau orz.

Procesatorii de carne de pasăre au anunţat deja creşteri de preţ de 5%

Procesatorii cu afaceri în industria cărnii de pasăre au anunţat deja scumpiri de preţuri la raft cu aproximativ 5% ca urmare a avansului preţului la furaje. Indexarea nu este însă suficientă, având în vedere că hrana folosită în industrie s-a scumpit în ultimele trei luni cu 20%, ajungând să fie cu două treimi mai scumpă decât în urmă cu un an. Furajele acoperă, ca şi în cazul cărnii de porc sau vită, aproximativ 60%-70% din preţurile de la raft. Un calcul simplu arată că preţul cărnii de pasăre ar fi trebuit să crească în ultimele trei luni cu aproximativ 12% însă producătorii au anunţat că puterea de cumpărare fragilă nu a permis astfel de creşteri de preţuri.