A prăbuşit lira sterlină iar acum cumpără fotbalul englez: cine este investitorul misterios de la Manchester United

Autor: Radu Racu 21.08.2012

Miliardarul care a dat de pământ cu Banca Angliei a cumpărat acum o bucată din emblema fotbalului britanic, Manchester United, scrie CNN Money.

Fondul de investitiţii deţinut de americanul de origine maghiară George Soros a anunţat luni că deţine o participaţie minoritară din clubul de fotbal Manchester United, listat pe bursa americană la începutul lunii. Conform unui prospect transmis autorităţii bursiere din SUA, Soros Fund Management deţine 3,1 milioane de acţiuni de clasa A, un pachet evaluat la 40,7 milioane dolari, conform preţului la care au închis luni acţiunile Manchester. Soros deţine 8% din acţiunile de clasa A ale clubului, cotă care plasează participaţia totală din clubul de fotbal la 2%, conform acestui prospect.

Clubul sportiv Manchester United, deţinut de familia Glazer, a vândut 16,6 milioane de acţiuni la preţul de 14 dolari, în cadrul unei oferte publice iniţiale desfăşurate la începutul lunii august. Valoarea la care s-a făcut tranzacţia a fost mai mică decât aşteptările pieţei iar de atunci titlurile s-au depreciat cu 6,7%.

George Soros este recunoscut pe plan mondial pentru pariurile îndrăzneţe din anii 90, dintre care cel mai celebru este cel împotriva lirei britanice, care i-ar fi adus un câştig de peste 1 miliard de dolari.

Săptămâna trecută, omul de afaceri a dezvăluit că deţine o participaţie minoritară şi la reţeaua de socializare Facebook.