Wizz Air transferă temporar operaţiunile de pe aeroportul din Târgu Mureş pe cel din Cluj-Napoca

Autor: Liviu Iancu 21.08.2012

"Timp de nouă zile, toate zborurile Wizz Air de la Târgu Mureş vor fi relocate pe aeroportul internaţional Cluj Napoca. Toţi pasagerii noştri au fost anunţaţi de această schimbare, forţată de închiderea aeroportului pentru lucrări de mentenanţă. Orarul zborurilor afectate a fost uşor modificat şi poate fi verificat accesând wizzair.com", a declarat într-un comunicat Daniel De Carvalho, director de comunicare la Wizz Air.

Operatorul a transportat peste 11 milioane de pasageri în ultimele 12 luni, iar estimările pentru acest an sunt că va ajunge la 12 milioane de pasageri.

Flota companiei este compusă din 39 aeronave Airbus A320, care operează de la 15 baze aflate în Polonia, Ungaria, Bulgaria, România, Ucraina, Cehia, Serbia şi Lituania.