Restituirile pentru pensionari, până în septembrie 2013

Autor: Mediafax 22.08.2012

Sumele reprezentând contribuţii de asigurări sociale reţinute ilegal pensionarilor cu pensii peste 740 de lei în perioada aprilie 2011 - aprilie 2012 vor fi restituite, în tranşe lunare egale, începând din septembrie 2012 şi până în septembrie 2013.

Prevederile au fost incluse într-o hotărâre adoptată săptămâna trecută de Guvern şi publicată marţi în Monitorul Oficial. Conform unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului din luna mai, procesul de restituire a contribuţiilor reţinute ilegal trebuia să se încheie cel mai târziu până la 31 decembrie 2013. Pentru sumele reţinute în perioada ianuarie-martie 2011, restituirea s-a realizat în tranşe lunare egale în perioada iunie-august 2012.