Administratorul judiciar al Hidroelectrica: Putem să aducem manageri la companiile de stat de la Londra sau Washington, dar nu pot face nimic

Autor: Adelina Mihai 22.08.2012

Dezastrul managementului de la Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie de stat, intrată în insolvenţă pe 20 iunie, defineşte în mare măsură multe dintre companiile cu capital de stat, nu doar din subordinea ministerului Economiei, ci şi de la Transporturi, este de părere Remus Borza, directorul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, prezent la şedinţa deschisă de redacţie ZF Expert.

"Putem să aducem cei mai titraţi manageri, de la Londra sau de la Washington, pe care să-i plătim cu sute de mii de euro, dar nu au ce să facă, pentru că peste tot, în cele 100 de companii de stat, există băieţi deştepţi. Vor rămâne prizonieri ai unor contracte colective de muncă, indiferent cât de buni ar fi ei, din care ar putea ieşi cu penalitaţi de sute de milioane de euro. La Hidroelectrica sunt 48 de salarii compensatorii, la Nuclearelectrica sunt 90. Doar prin şase luni de insolvenţă se poate trece prin pârghiile de restructurare", spune Borza. El a adăugat că este inadmisibil ca la o companie cu o cifră de afaceri de 700 de milioane de euro profitul să fie de doar un milion de euro.

Administratorul Hidroelectrica mai spune că premierul Victor Ponta, ministrul Economiei Daniel Chiţoiu şi Remus Vulpescu, şeful OPSPI, şi-au asumat o decizie istorică atunci când au ales intrarea în insolvenţă a companiei, pentru că, dacă Hidrolectrica va ieşi cu bine din această procedură, vor urma şi alte companii de stat care vor cere insolvenţa.

"Dacă insolvenţa Hidroelectrica va fi un succes, atunci vor urma imediat alte 20 de companii de stat care vor fi în insolvenţă. Beneficiile insolvenţei Hidroelectrica sunt o certitudine, nu o probabilitate, atâta timp cât procedura este în mâna lui Borza.

Căpuşarea este la toate nivelele şi sectoarele şi este o stare care defineşte toate societăţile de stat", adaugă Borza.