Samaritenii cei răi – (I)/ de Ha-Jonn Chang

Autor: Ha-Jonn Chang 24.08.2012

Ha-Joon Chang predă la Facultatea de Economie din cadrul University of Cambridge, Marea Britanie. Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără

Kicking Away the Ladder: Development Strategy in Historical Perspective

(2002, care a obţinut Premiul Myrdal),

Globalization, Economic Development and the Role of the State

(2003),

Reclaiming Development: An Alternative Economic Policy Manual

(în colab., 2004). În 2005, a fost distins cu Premiul Leontief pentru progresele aduse gândirii economice. De acelaşi autor, la Editura Polirom a mai apărut

23 de lucruri care nu ţi se spun despre capitalism

.

Primul bestseller al lui Ha-Joon Chang, Samaritenii cei răi constituie o critică la adresa susţinătorilor necondiţionaţi ai liberului schimb, între care şi Thomas L. Friedman, ale cărui teze din Lexus şi măslinul sunt combătute explicit. Nu mai puţin interesantă este respingerea argumentată a politicilor unor organizaţii internaţionale precum FMI, Banca Mondială sau Organizaţia Mondială a Comerţului, politici care, de regulă, produc efecte contrare celor scontate. Protecţionismul şi intervenţia guvernamentală sunt două subiecte majore de discuţie, autorul arătând că marile puteri economice actuale - precum SUA, Marea Britanie sau, mai recent, Coreea de Sud (ţara natală a autorului) - au atins nivelul actual de prosperitate tocmai prin măsurile severe de protecţionism şi intervenţie statală pe care le-au luat, atât de hulite acum de FMI, BM şi OMC. Nu în ultimul rând, Chang face o analiză economică riguroasă, discutând pe marginea unor subiecte precum reglementarea investiţiilor externe, drepturile de proprietate intelectuală, corupţia, inflaţia etc. şi demonstrează că trăsăturile culturale ale unui popor pot fi schimbate, astfel încât să favorizeze dezvoltarea economică.


Japonezii leneşi şi germanii hoţi

Până acum, am arătat cât de dificil este să defineşti culturile şi să le înţelegi complexităţile, fără a mai pune la socoteală identificarea unui tip de cultură ideal pentru dezvoltarea economică. Dar, dacă definirea culturii este dificilă, încercarea de a explica un alt lucru (să spunem, dezvoltarea economică) în termenii culturii pare a fi un exerciţiu care se loveşte de şi mai multe probleme. Nu spunem toate acestea pentru a nega faptul că modul diferit de a se comporta al oamenilor nu are o influenţă asupra dezvoltării economice. Dar ideea este că purtarea oamenilor nu este determinată de cultură. Mai mult, culturile se schimbă; prin urmare, este greşit să tratezi cultura ca implacabilă, aşa cum o fac mulţi culturalişti. Pentru a înţelege acest lucru, să ne întoarcem pentru o clipă la acele poveşti incredibile despre japonezii cei leneşi şi germanii cei hoţi.

Unul dintre motivele pentru care cultura japoneză sau cea germană arătau în trecut atât de rău pentru dezvoltarea economică este acela că observatorii din ţările mai bogate aveau tendinţa de a dezvolta unele prejudecăţi împotriva străinilor (în special în privinţa străinilor sărăci). Dar exista, de asemenea, un element de adevăr la baza acestei interpretări greşite, din cauza faptului că ţările bogate sunt organizate foarte diferit faţă de ţările sărace.

Să luăm lenea - caracteristica cel mai des citată referitoare la oamenii din ţările sărace. Cei din ţările bogate cred în mod obişnuit că ţările sărace sunt sărace pentru că oamenii de acolo sunt leneşi. Dar multe persoane din ţările sărace muncesc, de fapt, zi-lumină, în condiţii grele. Ceea ce îi face să pară leneşi este adesea absenţa sentimentului de timp "industrial". Atunci când munceşti cu instrumente sau utilaje rudimentare, nu trebuie să ţii o socoteală strictă a timpului. Dacă munceşti într-o fabrică automatizată, timpul este esenţial. Oamenii din ţările bogate interpretează adesea această diferenţă în abordarea timpului drept lene. Bineînţeles, nu era vorba doar de prejudecăţi sau interpretări greşite. Germanii de la începutul secolului al XIX-lea şi japonezii de la începutul secolului XX erau, în general, mai puţin organizaţi, raţionali, disciplinaţi etc. decât cetăţenii din ţările de succes din acea perioadă sau decât, să zicem, cetăţenii de azi ai Germaniei sau Japoniei. Dar întrebarea este dacă putem descrie cu adevărat originile acestor forme "negative" de comportament drept "culturale", în sensul că sunt adânc înrădăcinate în credinţele, valorile şi perspectivele moştenite din generaţie în generaţie, fiind, prin urmare, foarte dificil de schimbat, dacă nu chiar imposibil.

Răspunsul meu pe scurt este nu. Să analizăm din nou "lenea". Este adevărat că există mult mai mulţi oameni care "lenevesc" în ţările sărace. Dar oare acest lucru se întâmplă din cauză că preferă să trândăvească ca urmare a culturii lor, în loc să muncească din greu? De obicei, nu. În principal, acest lucru se întâmplă deoarece ţările sărace au foarte mulţi şomeri sau foarte mulţi oameni angajaţi la o capacitate redusă (respectiv, oameni care au un loc de muncă, dar nu au suficient de mult de lucru pentru fi ocupaţi în permanenţă). Acesta este mai mult rezultatul condiţiilor economice decât al culturii. Faptul că imigranţii din ţările sărace, cu o cultură "leneşă", muncesc mult mai mult decât localnicii atunci când se mută în ţările bogate demonstrează acest lucru.

Cât despre caracterul "necinstit" al germanilor, o opinie atât de răspândită la acea dată, atunci când o ţară este săracă, oamenii recurg adesea la mijloace imorale sau chiar ilegale de a-şi susţine existenţa. Sărăcia înseamnă şi o aplicare slabă a legii, ceea ce permite oamenilor să scape cu un comportament ilegal şi face "încălcarea legii" mai acceptabilă din punct de vedere "cultural".

Din volumul în pregătire la Editura Polirom