Angela Merkel, pe primul loc în topul celor mai puternice femei din lume

Autor: Florin Badescu 22.08.2012

Cancelarul german Angela Merkel ocupă prima poziţie în topul Forbes din 2012 al celor mai puternice femei din lume, în care mai apar realizatoarea TV Oprah Winfrey, cântăreaţa Lady Gaga, regina Elizabeth a II-a, cântăreaţa Beyonce Knowles şi actriţa Angelina Jolie, informează AFP.



Aceasta este pentru a cincea oară în ultimii şase ani când Angela Merkel este considerată de editorii revistei Forbes cea mai puternică femeie din lume.

Angela Merkel, în vârstă de 58 de ani, este "«doamna de fier» a Uniunii Europene şi o actriţă majoră în criza economică din zona euro, care continuă să ameninţe pieţele", afirmă editorii de la Forbes.

Secretarul american de Stat Hillary Clinton ocupă poziţia a doua, iar Dilma Rousseff, preşedintele Braziliei, se află pe locul al treilea.

Topul 10 al celor mai puternice femei din lume este completat, în ordine, de Melinda Gates - copreşedintă a Fundaţiei Bill şi Melinda Gates, Jill Abramson - redactor-şef la New York Times, Sonia Gandhi - preşedinta Partidului indian al Congresului, Michelle Obama - prima doamnă a Statelor Unite, Christine Lagarde - director general al FMI, Janet Napolitano - secretarul Departamentului de Securitate Internă din Statele Unite şi Sheryl Sandberg - director operaţional al companiei Facebook.

Cele mai puternice 100 de femei din lume - dintre care 11 sunt europene - lucrează în afaceri, politică, mass-media, tehnologie, modă, showbiz sau pentru organizaţii de caritate.

Excentrica Lady Gaga, în vârstă de 26 de ani, este cea mai tânără dintre ele, iar regina Elizabeth a II-a este, la 86 de ani, cea mai în vârstă dintre femeile incluse în acest top.

Puterea acestor femei provine din averile lor, din cotele de audienţă, dar şi din influenţa şi popularitatea de care se bucură pe reţelele de socializare, susţin jurnaliştii de la Forbes.

În top 100 mai apar Oprah Winfrey (locul al 11-lea), Lady Gaga (14), regina Elizabeth a II-a (26), Ariana Huffington (29), Beyonce Knowles (32), Jennifer Lopez (38), Shakira (40), Ellen DeGeneres (47), Anna Wintour (51), Christiane Amanpour (53), Angelina Jolie (66), Miuccia Prada (67), Sofia Vergara (75), J.K. Rowling (78), Gisele Bundchen (83).