Mona Pivniceru depune jurământul de învestitură ca ministru al Justiţiei la ora 17.30

Autor: Valentina Postelnicu 23.08.2012

Mona Pivniceru va depune, joi, la ora 17.30, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Justiţiei.



Iniţial, ora anunţată a fost 17.00, însă Preşedinţia a precizat că ora depunerii jurământului este 17.30.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act, joi, de cererile Monei Pivniceru de demisie din funcţiile de membru ales al CSM şi de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Alina Ghica, anunţa, joi la prânz, că după redactarea hotărârilor, documentele vor fi trimise preşedintelui, care urmează să emită decretul de eliberare din funcţia de magistrat a Monei Pivniceru.

După emiterea decretului de eliberare din funcţie, Mona Pivniceru poate fi numită ministru al Justiţiei.