Daedalus Millward Brown: Companiile folosesc cercetarea de piaţă pentru a reduce gradul de incertitudine în luarea deciziilor de marketing

Autori: Cristina Roşca , Andreea Mindrila 28.08.2012

Reprezentanţii companiei de cercetare de piaţă Daedalus Millward Brown cred că în acest an industria în care activează va stagna, iar această estimare se bazează pe modul în care companiile şi-au prognozat bugetele de cercetare şi pe impactul pe care îl va avea faptul că 2012 este un an electoral.

"Această piaţă se bazează în mare măsură pe bugetele alocate de către companiile multinaţionale prezente în România, iar aceste bugete se orientează după încrederea şi starea de spirit a consumatorilor români".

Ei explică faptul că bugetele companiilor mulţinaţionale ar putea să se reducă uşor în acest an, însă potenţiala scădere a bugetelor comerciale poate fi compensată de sondajele cu caracter electoral.

Evoluţie pozitivă în criză

Segmentul de cercetare de piaţă a avut o evoluţie pozitivă anul trecut comparativ cu 2010, deşi ritmul de creştere a fost mai temperat decât cel înregistrat în 2010 faţă de 2009.

"Creşterea în volumul cifrelor de afaceri a încetinit, dacă ţinem cont de plusul de 10% pe care industria cercetării de piaţă l-a înregistrat în 2010 faţă de 2009. Estimările noastre arată că în 2011 piaţa serviciilor de cercetare de piaţă a crescut cu până în 5% comparativ cu 2010".

Daedalus Millward Brown a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de 15,2 milioane lei, cu un milion de lei mai mare decât cea înregistrată în 2010, conform informaţiilor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Din punct de vedere al profitului obţinut de companie, acesta a crescut anul trecut cu 150%, până la 1,5 milioane lei, situându-se pe un trend puternic ascendent comparativ cu 2010, când a fost de 580.000 lei, potrivit aceleiaşi surse.

Cercetarea online, tot mai căutată

Reprezentanţii companiei spun că au observat că în afara studiilor de segmentare şi shopper marketing, clienţii de îndreaptă tot mai mult către culegerea online a datelor.

"Marii jucători din piaţă au dezvoltat panele online prin intermediul cărora deservesc această nevoie a clienţilor".

Panel-ul online este o bază de date cu adresele de e-mail ale unui număr mare de indivizi din toate categoriile sociale şi profesionale, care participă la diferite studii de cercetare prin completarea unor chestionare pe Internet, la anumite intervale de timp.

Această metodă de cercetare are avantajul că oferă "în condiţii de buget şi de timp mai favorabile" accesul la baza de date extinsă.

Clienţii companiilor de cercetare de piaţă care sunt activi în industrii ce nu mai oferă creşteri anuale de două cifre apelează tot mai des la pretestarea reclamelor pe care le difuzează, în încercarea de a-şi eficientiza chetuielile de publicitate.

Companiile şi-au redus bugetele de comunicare total sau parţial din cauza condiţiilor macroeconomice dificile, aceasta fiind una dintre primele măsuri luate de firme pentru a face faţă crizei financiare care a determinat scăderea consumului.

Mai mulţi clienţi

Totuşi, industria cercetării de piaţă a avut un trend ascenent în ultimii ani pentru că în contextul recesiunii, clienţii vor să ia decizii corecte.

"Experienţa din ultimii ani ne dovedeşte că din ce în ce mai multe companii îşi doresc să folosească serviciile de cercetare de piaţă pentru a reduce gradul de incertitudine în luarea deciziilor de marketing. În special datorită recesiunii, companiile simt nevoia să ia decizii corecte în condiţiile unui buget limitat".

Compania de cercetare de piaţă şi-a dezvoltat portofoliul de clienţi, câştigând conturi noi în industria bunurilor de larg consum, sectorul servciilor financiare, precum şi în domeniul construcţiilor.

"Industria bunurilor de larg consum este printre cei mai mari utilizatori ai serviciilor de cercetare de piaţă, dar şi domeniile IT&C, farmaceutic, mass-media, sectorul public şi cel al serviciilor financiar-bancare sunt în top".

Explicaţia pentru acest lucru, potrivit Daedalus Millward Brown, este reprezentată de nivelul investiţiilor realizate în comunicare, precum şi de nivelul ridicat al concurenţei din domeniile respective.

Cei mai importanţi jucători din sectorul cercetării de piaţă sunt Ipsos, GfK, Cegedim, Nielsen, Daedalus Millward Brown şi Mercury Research, care au avut anul trecut o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 64 milioane euro.