La 12 ani, un puşti din SUA a creat deja 98 de jocuri online, din cauza Chinei

Autor: Andrei Cîrchelan 01.09.2012

La înălţimea celor 12 ani ai săi, Alex Foyt este deja un creator veteran al jocurilor online, portofoliul său incluzând 98 de jocuri create în şase ani, potrivit Business Insider.

Secretul lui Foyt este un interes precoce în limbajele de programare. A început cu Lua, un limbaj care foloseşte o sintaxă simplă, după care a trecut la unelte mai avansate de dezvoltare de software.
"Îmi doresc să devin programator şi să câştig bani din codare", spune Foyt.
Alex este doar unul din sutele de copii pe care industria IT din SUA încearcă să îi motiveze să devină programatori.
"Problema care încetineşte cel mai mult sectorul IT este lipsa forţei de muncă", spune Steve Cooper, care predă informatică la Universitatea Stanford.
Stimularea interestului copiilor în programare este foarte important pentru SUA, care începe să piardă teren în faţa unor concurenţi precum India sau China.