Nu stiu daca cineva isi mai aduce aminte de Jeffrey Franks, seful misiunii FMI, care a negociat imprumutul de criza de acum 8 ani. Este cel care in plina criza a arieratelor din sanatate (se adunasera datorii la spitale de aproape 3 miliarde lei) ne spunea “voi nu folositi medicamente generice si decontati gratuit prea multe servicii”. Se vorbea atunci de un tichet moderator de servicii, de o coplata fixa pentru vizita la medic, etc. A fost o sansa atunci sa fie introduse, acum va fi imposibil.
Criza a trecut, arieratele s-au platit de la buget, intra de doua ori mai multi bani in sistemul sanitar, insa mesajul de atunci nu a rezonat peste deceniu pentru ca risipa ramane vizibila cu ochiul liber. De exemplu, nereluarea licitatiilor nationale pe programele de sanatate cand apare medicamentul generic sau aprobarea pretului medicamentului generic dupa mai mult de 7 luni au dus, in 2017, doar pentru 2 medicamente, la o risipa inutila de 50 milioane lei, bani cu care puteau fi tratati toti pacientii care sufera de boli rare.
Iar fraudele pe servicii decontate fictiv au facut prima pagina a presei timp de multe saptamani si cu multe ocazii. Un fost presedinte al CNAS vorbea de decontarea frauduloasa a cel putin 20% din fondurile sanatatii.
Asadar, in 2018, la 10 ani de la criza, se pompeaza in sistemul sanitar de 2 ori mai multi bani, si surpriza, ei sunt din nou insuficienti. Singura masura care a fost introdusa pe baza experientelor triste de atunci este un mecanism pervers de a evita aparitia arieratele. Adica taxa clawback pentru medicamente care va inchide in cele din urma fabricile din tara si limitarea decontarii serviciilor lunare daca este atins un anumit plafon, stabilit, evident, artifical.
Intre timp insa medicamentele si serviciile s-au scumpit si / sau lista acestora a crescut, astfel ca e firesc ca nici acum sa nu existe suficienti bani in sistem; datele statistice arata ca piata creste in valoare, nu in volum, adica numarul pacientilor care au acces la medicamente si servicii nu a crescut, a crescut doar valoarea acestora si in plus, a scazut numarul medicilor care pot presta servicii si prescrie medicamente. Asa ca pacientii se vad obligati sa scoata bani din buzunar fie ca merg in public sau in privat si privesc neputinciosi cum cresc listele de asteptare la o rata ingrijoratoare atat la public cat si in privat.
Repet ceea ce am scris mai sus in studiul de caz: doar din doua medicamente se puteau face economii de 50 milioane lei, si nu din delistarea medicamentelor ieftine, utilizate de 8 milioane de pacienti cu venituri modeste, cum sugereaza unii din lipsa de idei. Astfel ca, inainte de a pompa si mai multi bani in sistem ar trebui sa fie luate masuri simple de evitare a risipei care tin de politici publice pricepute si sustenabile (inclusiv de exemplu, dublarea numarului de locuri la universitatile de medicina cu un orizont de 5 ani).
Asta daca se doreste, pentru ca sa acceptem cu totii ca tentatia de a frauda sau neglijenta in a risipi 30 miliarde de lei sunt foarte mari. Daca nu se doreste reformarea politicilor publice din sanatate atunci cu siguranta ajungem mai repede la o noua criza dupa 2020, cu 4 milioane de “decretei”, populatia nascuta in perioada 1966-1970, necesitand servicii medicale in plus fata de ce se poate oferi acum – si cu si mai putini medici in sistem.
