Gillian Gorman Round, unul dintre cei mai importanţi directori din SUA cu o vastă experienţă în poziţii de leadership, a prezentat într-un material video al unei platforme online profesionale câteva sfaturi utile pentru cei care vor să avanseze în carieră, scrie Business Insider.
Gillian este director general şi senior vice preşedinte al revistei Lucky, fost manager în companii precum Condé Nast, Lancôme şi Yves Saint Laurent.
1. Învaţă din greşelile unui manager
Atunci când va trebui să lucrăm cu un manager dificil, sfatul lui Gorman Round este să învăţăm de la el ceea ce nu vom face niciodata atunci când vom ajunge în poziţii de conducere, iar de la un manager bun ceea ce vom face la fel.
2. Munceşte din greu
La începutul carierei, Round era frustrată de faptul că prietenii ei, care lucrau în domeniul bancar, păreau că au venituri mai mari cu eforturi minime. Acum ea nu regretă faptul că a muncit din răsputeri la început.
3. Fii servil
Oricât de neînsemnată ar fi o sarcină, trebuie făcută cu zâmbetul pe buze. Evident că nu se vor accepta abuzuri însă dacă cineva te roagă să-i aduci cafeaua, serveşte-l. Mai târziu, răsplata va fi înzecită.
4. Nu tot ceea ce atingi se va transforma în aur
Deşi a avut multe reuşite în carieră, Gorman a întâmpinat şi multe eşecuri.
„Uneori înveţi din lucrurile care escaladează rapid şi scapă de sub control, iar apoi dispar fără urmă. Dacă examinezi paşii şi procesul prin care ai trecut, vei învăţa ce să eviţi pe viitor şi că anumite lucruri sunt inevitabil în afara controlului”, a explicat ea.
5. Totuşi, poţi creşte
În ciuda eşecurilor, poţi creşte în carieră. Multe persoane de succes spun că uneori nereuşitele i-a ajutat mai mult.
6. Respectă vârsta
Pe măsură ce vei progresa, vei ajunge să coordonezi persoane mai în vârstă decât tine.
„Dacă te porţi cu demnitate, respect şi umilinţă, nu vei avea niciodată probleme. Dacă îi vei tiraniza, nimeni nu te va respecta şi nimeni nu te va băga în seamă. Vei eşua”, a spus Gorman
7. Ieşi din zona ta de confort
Gorman Round a venit ca expat în SUA. Ea muncea foarte mult şi cu toate acestea, s-a străduit să întâlnească noi persoane într-un oraş cu o cultură diferită. Round consideră că experienţa ieşirii din zona proprie de confort a fost extrem de benefică pentru cariera ei.
8. Nu trânti niciodată uşa după tine
În timp ce lucra la Yves Saint Laurent, compania ei a fost preluată de L’Oréal, fostul ei angajator. Pentru că atunci când a plecat de la L’Oréal a făcut-o cu o atitudine plăcută, compania a hotărât s-o includă în echipa de conducere.
9. Ia în calcul toate variabilele
Gorman Round a refuzat de trei ori o poziţie de conducere în departamentul de marketing al companiei Lancôme, a patra oară acceptând propunerea. Ea se temea că nu va putea să ofere tot ce putea şi în acelaşi timp, că nu va avea timp pentru creşterea copiilor ei.
„Când îţi descoperi vulnerabilitatea şi temerile, dar o faci într-un mod realistic, oamenii nu pot decât să te respecte”, a spus Gorman.
10. Nu lua niciodată o decizie de unul singur
Atunci când trebuie să faci o alegere dificilă, nu o face izolat. Vorbeşte cu echipa, cu prietenii, familia sau cu cineva important.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels