Profesii

Adrian Cojocar, fost jurnalist al Ziarului Financiar, pleacă de la Patria Asset Management, acolo unde era director general adjunct

Adrian Cojocar, fost jurnalist al Ziarului Financiar,...

Autor: Liviu Popescu

10.02.2023, 18:12 1229

Adrian Cojocar, fost jurnalist al Ziarului Financiar, iar din februarie 2017 încoace director general adjunct al Patria Asset Management, care are singurul ETF de la Bursa de Valori Bucureşti, a plecat de la administratorul cu active de circa 115 milioane de lei, potrivit unui raport publicat vineri seară la BVB.

“S.A.I. Patria Asset Management S.A., administrator al O.P.C.V.M. tranzacţionabil Fondul Deschis de Investiţii ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (denumire anterioară ETF BET TRADEVILLE, simbol TVBETETF), fond listat la Bursa de Valori Bucureşti, anunţă încetarea mandatului de Director General Adjunct al d-lui Cojocar Adrian-Ionuţ, începând cu data de 20 martie 2023, dansul urmând să urmeze un alt plan profesional”.

Cele mai recente date ale Asociaţiei Administratorilor de Fonduri, de la decembrie 2022, arată active de 115 mil. lei pentru Patria AM. Adrian Cojocar, 40 de ani, a lucrat la Ziarul Financiar din ianuarie 2006 şi până în iulie 2014, iar din august 2014 şi până în ianuarie 2017 la Intercapital.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO