Profesii

Adrian Viman, artizanul extinderii Kaufland în România, se desparte de grupul german după zece ani

Adrian Viman, artizanul extinderii Kaufland în România,...

Autor: Cristina Roşca

14.10.2016, 00:05 9849
Executivul român Adrian Viman (45 de ani) a plecat de la conducerea Kaufland Germania, un business de peste 700 de magazine cu afaceri de 14 mld. euro, după nici doi ani de mandat, scrie presa străină. Din poziţia de director general al Kaufland Germania, el era cel mai puternic executiv român.
 
Presa din Germania a anunţat că despărţirea dintre Viman şi grupul german s-a făcut de comun acord, românul urmând să fie înlocuit de Richard Loh­miller, fostul director de vânzări.
 
Viman a preluat mandatul de şef al Kaufland Germania într-o perioadă foarte dificilă pentru businessul de acolo, iar plecarea lui vine într-o perioadă în care situaţia nu s-a îmbunătăţit simţitor, potrivit informaţiilor din piaţă.
 
Executivul român, unul dintre cei mai discreţi din piaţă, a venit în România în august 2006 ca director naţional de vânzări şi membru în bordul Kaufland România. El a preluat conducerea reţelei după circa zece luni şi a rămas la conducere până în primăvara lui 2015. În timpul mandatului lui Viman, Kaufland România a crescut puternic şi s-a extins la nivel naţional, devenind lider detaşat de piaţă, cu afaceri de peste 2 mld. euro anul trecut.
 
La începutul anului 2007 compania avea o reţea de 31 de magazine pe când la finalul mandatului său ajunsese la peste 102 unităţi. Mai mult, în 2006 la final vânzările erau de doar 232 mil. euro, de şapte ori mai mici decât la plecare.
 
Locul său a fost luat de un expat, Marco Hossl.
 
Înainte de a venit la Kaufland România, Viman a mai lucrat şi pentru Lidl, compania soră, ambele reţele făcând parte din grupul Schwarz, cel mai puternic retailer european. În total el a lucrat pentru cele două companii circa 13 ani.
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO