Profesii

Cum arată piaţa muncii după primul trimestru: scade interesul pentru joburile în străinătate, dar rămâne crescut cel pentru joburile remote. Retailul, serviciile, producţia şi IT-ul, domeniile care au angajat cel mai mult în T1

Bogdan Badea, CEO eJobs România

Bogdan Badea, CEO eJobs România

Autor: Cristina Bellu

28.03.2023, 09:27 423

Interesul candidaţilor pentru joburile remote s-a menţinut crescut în primele trei luni ale anului, în timp ce numărul de aplicări pentru joburile din străinătate a înregistrat o scădere sensibilă, notează o analiză realizată de eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

În acest context, 84,6% dintre aplicări sunt pentru joburile din România, doar 1,6% pentru străinătate şi 13,8% pentru locurile de muncă din categoria remote.

„Dacă joburile din străinătate au intrat într-un picaj abrupt în 2020 din care nu au reuşit să îşi mai revină, în cazul joburilor remote observăm că, pe măsură ce numărul de opţiuni scade, creşte dorinţa candidaţilor pentru acest mod de lucru”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Această tendinţă este oglindită şi în ceea ce priveşte structura joburilor. Astfel, în primele trei luni ale anului, 87,7% dintre locurile de muncă postate au fost pentru companii din România care practică un program de lucru hibrid sau de la birou, 6,2% au fost remote, iar 6,1% joburi în afara ţării. În perioada ianuarie – martie 2022, 9,1% din numărul total de joburi erau remote şi 8,3% pentru străinătate.

Domeniile care au angajat cel mai mult în primul trimestru al anului au fost retailul, serviciile, call – center / BPO, producţie, IT / telecom, transport / logistică şi industria alimentară. Aproximativ jumătate dintre joburile postate au fost destinate candidaţilor entry – level (cu 0 – 2 ani de experienţă). Cel mai mult s-a aplicat pentru locurile de muncă din retail, call – center / BPO, servicii, IT / telecom, banking, transport / logistică şi industria alimentară.

În ceea ce priveşte categoria de vârstă, analiza eJobs arată că peste un milion de aplicări au venit din partea candidaţilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani, 803.000 au aparţinut segmentului 18 – 24 de ani, 500.000 din zona 36 – 45 de ani şi aproape 300.000 de la candidaţii cu vârsta de peste 45 de ani.

„Categoria de vârstă 18 – 24 de ani a explodat faţă de primul trimestru al anului trecut, creşterea fiind de mai mult de 150.000 de aplicări. Este segmentul care a cunoscut cea mai mare fluctuaţie în dinamică în acest interval de timp, în vreme ce candidaţii din zona 25 – 35 de ani au înregistrat chiar o uşoară scădere”, completează Bogdan Badea.

Potrivit acestuia, primul trimestru al anului se încheie cu aproape 100.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro, dar şi cu 2,7 milioane de aplicări, tablou aproape identic cu cel aferent primului trimestru al anului trecut.

„Nu vedem diferenţe notabile în ceea ce priveşte numărul de joburi postate sau de aplicări, însă vedem o schimbare majoră în ceea ce priveşte numărul de candidaţi nou apăruţi în platformă. Astfel, de la începutul anului şi până acum, avem 200.000 de candidaţi noi, cu 20% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2022. Vorbim, deci, despre cel mai mare număr de candidaţi din istorie. Faptul că acest lucru nu se reflectă încă în nivelul aplicărilor ne arată că aceştia au intenţia de a-şi schimba jobul în perioada următoare, dar prospectează, pentru moment, piaţa şi aşteaptă, cel mai probabil, să vadă care va fi cursul economiei în următoarele luni”, concluzionează Bogdan Badea.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 30.000 de locuri de muncă.