Profesii

Au trecut 20 de ani de la înfiinţarea primei universităţi private, dar calitatea încă întârzie. Este sistemul de învăţământ superior privat un eşec?

Au trecut 20 de ani de la înfiinţarea primei universităţi private, dar calitatea încă întârzie. Este sistemul de învăţământ superior privat un eşec?

Autor: Adelina Mihai

06.10.2012, 09:51 1777

Primele universităţi private din România au fost înfiinţate în urmă cu mai bine de 20 de ani, însă nicio instituţie de învăţământ superior privată nu a reuşit să egaleze măcar performanţa unei universităţi de prestigiu de stat sau să creeze o concurenţă acerbă la admitere în rândul absolvenţilor de bacalaureat.

De la începuturile capitalismului în învăţământ şi până în prezent universităţile private au ajuns să încaseze venituri anuale de peste 200 de milioane de euro, adică jumătate din valoarea pe care o alocă anual Ministerul Educaţiei pentru finanţarea universităţilor de stat.

În clasamentul universităţilor realizat anul trecut de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), nicio universitate privată nu a luat cel mai înalt calificativ - cel de universitate de cercetare avansată şi educaţie. În plus, angajatorii încă se mai uită la recrutare la facultatea de la care provine absolventul, existând în continuare prejudecăţi despre universităţile private.

Părerile sunt împărţite atunci când vine vorba de calitatea absolvenţilor care au ieşit de pe băncile facul­tăţilor, fie ele de stat sau private, mulţi angajatori susţi­nând că nivelul pregătirii acestora a scăzut oricum faţă de anii trecuţi, indiferent de modalitatea de finanţare a instituţiei de la care au obţinut diploma.

"20 de ani sunt suficienţi pentru a crea o universitate de calitate, însă niciuna dintre universităţile private din România nu a ştiut sau nu a putut să ajungă în vreun top. Cred că putem vorbi de un eşec al sistemului universitar privat, deşi trebuie subliniat să sunt totuşi câteva universităţi private care se prezintă la un nivel cel puţin comparabil cu cele similare de stat", este de părere analistul economic Aurelian Dochia. El adaugă că există diferenţe mari între sistemele public-privat în materie de specializări - dacă ingineria sau medicina nu au "prins" prea mult la universităţile private, s-a produs o adevărată "inflaţie" de diplome în economie, management, banking şi drept.

În facultăţile din România învaţă în prezent 400.000 de studenţi la stat şi 140.000 la privat, aceştia fiind studenţii care învaţă doar la ciclul de licenţă, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. În timp ce statele din Vest sau din SUA se pot lăuda cu universităţi private de prestigiu, de unde angajatorii îşi recrutează cei mai buni candidaţi, în România a existat o perioadă în care companiile nici nu au vrut să audă de licenţiaţii care provin de la privat.

"Probabil că sentimentul de dezamăgire faţă de sistemul privat de învăţământ universitar provine şi din faptul că aşteptările create erau prea mari faţă de rezultate. Personal, am cunoscut foarte mulţi tineri bine pregătiţi, care proveneau atât de la facultăţi de stat, cât şi de la facultăţi private, de aceea nu cred că se poate face o generalizare", spune Silviu Hotăran, executivul care a fost timp de 12 ani şeful Microsoft România şi care în prezent conduce firma de training GKTI Semper Human.

Nici profesorii de la facultăţile de stat nu cred că se poate pune problema eşecului sistemului de învăţământ superior privat.

"Avem universităţi private care au dezvoltat anumite programe de studii poate chiar mai bine decât unele universităţi de stat, iar acest lucru se poate observa şi în clasamentul programelor de studii universitare. Eu am predat la mai multe universităţi private până la finalul anilor '90 şi nu cred că studenţii fac diferenţa în aceste instituţii, ci standardele profesorilor", a spus profesorul Dumitru Miron, decanul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice, una dintre cele mai prestigioase universităţi de stat de pe piaţa locală.

Problemele pe care le-au avut unele universităţi private (scandalul diplomelor false de la Spiru Haret şi al profesorilor de la Bioterra acuzaţi de divulgarea unor subiecte de licenţă - n. red.) s-au întâlnit şi la universităţile de stat, însă nu au fost de o asemenea amploare, este de părere şi Ion Ciucă, profesor al Universităţii Politehnice din Bucureşti şi şef al Direcţiei de Finanţare pentru Învăţământul Superior din cadrul Ministerului Educaţiei.

"Învăţământul particular este un mare câştig. Există o mare competiţie la nivel de management între universităţuile private şi cele de stat, mai ales că legea educaţiei promovează ideea ca universităţile să aibă un management de tip privat. Pe un rector de la o universitate de stat nu îl doare capul dacă nu are bani pentru o achiziţie, pentru că ştie că îi va primi oricum de la stat, însă cei de la universităţile private sunt foarte atenţi la cheltuirea eficientă a fiecărui ban", explică Ion Ciucă, care adaugă că ar merita să se facă o comparaţie asupra modului în care se negociază salariile în universităţile private sau cum a evoluta baza materială a universităţilor private comparativ cu cele de stat.

O analiză ZF a bilanţurilor celor mai mari 10 universităţi private arată că acestea au avut anul trecut venituri de 121 de milioane de euro şi au obţinut excedente cumulate de peste 13 milioane de euro.

Analistul economic Aurelian Dochia spune însă că, din păcate, nu se poate face o distincţie între cele câteva care au o calitate destul de bună şi care se străduiesc să ofere studenţilor o programă modernă şi standarde înalte, şi celelalte, cele mai multe, care sunt doar fabrici de diplome.

"Situaţia creată de universităţile de calitate slabă este foarte păgubitoare pentru întregul sistem de învăţământ deoarece pe piaţa muncii se produce o confuzie, un angajator nu mai poate fi sigur că diploma pe baza căruia un absolvent solicită angajare este un atestat de calitate sau o simplă hârtie fără valoare. Şi la universităţile de stat calitatea s-a deteriorat în multe cazuri, deşi rămâne în general mai bună decât la majoritatea instituţiilor private", mai spune Dochia. El spune că soluţia ar putea fi, pe lângă o regândire a sistemului de finanţare universitară, construirea unui sistem obiectiv şi credibil de ierarhizare a tuturor universităţilor, în aşa fel încât studenţii şi angajatorii să ştie unde se situează fiecare şcoală după o serie de criterii măsurabile - de la calitatea corpului didactic la calitatea bibliotecilor şi a sălilor de studiu, activităţi ştiinţifice, şi până la indicatori ai gradului de satisfacţie al studenţilor şi al succesului lor după terminarea studiilor.

"Sunt criterii care sunt folosite internaţional şi folosirea lor frecventă ar putea eventual să stimuelze universităţile româneşti să se perfecţioneze, să ajungem să avem şi noi măcar o universitate în topul internaţional", a mai spus Dochia.

AFACERI DE LA ZERO