Profesii

Avocatul Gheorghe Piperea: Două instanţe din ţară au dat 100% câştig de cauză consumatorilor pe Legea Dării în Plată

Avocatul Gheorghe Piperea: Două instanţe din ţară au...

Autor: Mona Scarisoreanu

23.02.2017, 12:20 335

“Există două instanţe care au dat 100% câştig de cauză consumatorilor. În rest, deciziile instanţelor sunt echilibrate, aş spune sensibil în favoarea consumatorilor”, a declarat joi avocatul Gheorghe Piperea, la conferinţa „Darea în plată şi echilibrarea contractelor de credit. Aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/2016”.

Conform statisticii prezentate de organizatorii conferinţei, care au consultat informaţiile postate în sistemul ECRIS (aplicaţie folosită la nivelul instanţelor judecătoreşti pentru managementul electronic al dosarelor), instanţele de la Huşi şi Vaslui au dat soluţii 100% favorabile consumatorilor.

În ceea ce priveşte judecătoriile din Bucureşti, statistica arată astfel: la sectorul 1 - 70% dintre decizii au fost favorabile consumatorilor, la sectorul 2 nu există hotărâri pe Legea Dării în Plată, la sectorul 3 – 70% dintre hotărâri sunt în favoarea clienţilor băncii, în vreme ce la sectorul 4 situaţia este de 50%. Iar la judecătoria sectorului 4 procentul este de 40% în ceea ce priveşte solicitările consumatorilor, băncile având câştig de cauză.

“Decizia CCR pe Legea Dării în Plată este una istorică, un mijloc de negociere. Nu o să vă refuze să renegocieze contractul fiindcă sunt la colţ”, a spus Senatorul Cătălin Zamfir, iniţiatorul Legii în Plată, prezent la conferinţă.

Acesta a arătat că BNR a stabilit gradul de îndatorare, care nu trebuie să depăşească 30%. “O reechilibrare s-ar putea să fie mai avantajoasă decât o conversie. Instanţa poate să constate că 20% ar fi gradul de îndatorare pe care îl puteţi suporta dacă mai aveţi şi altele de suportat. Cei mai mulţi îşi doresc să continue contractul, dar rata să fie suportabilă. Să nu-şi amaneteze viaţa. Vom reuşi să reaşezăm în România piaţa contractelor. Faceţi notificare! Vor negocia! Avem ceva în mână. Ceva foarte solid şi clar”, a adăugat Zamfir. Iar, Gheorghe Piperea a îndemnat ca cei ce nu îşi mai pot plăti ratele să facă notificări.

“Un elefant dacă este înţepat de zece ţănţari nu simte nimic. Dacă este asaltat de un milion de ţănţari este pus la pământ”, a declarat Piperea.

Imediat după motivarea CCR în decizia asupra Legii Dării în Plată, senatorul Cătătlin Zamfir a explicat, pentru MEDIAFAX, că: „Impactul este unul extraordinar pentru că vor fi afectate toate contractele, nu doar cele bancare. Pot fi orice fel de contracte: de utilităţi, cele de leasing sau de telefonie mobilă etc. Dacă sare mult euro, cei care au contracte de leasing sau de telefonie, în momentul în care se crează un dezechilibru contractual pot cere reechilibrarea prestaţiilor. Sunt afectate toate contractele care sunt raportate la cursul valutar. De ce? Fiindcă se prezumă că un contract este de bună credinţă şi echitabil. Orice contract care devine dezechilibrat trebuie echilibrat. Asta spune Curtea. Pentru că impreviziunea, aşa cum o numeşte Curtea, practic face ca atunci când există un dezechilibru contractual între cele două parţi, este obligatoriu pentru cealaltă parte să reechilibreze „prestaţiile”, aşa cum explică Curtea Constituţională. Reechilibrarea prestaţiilor este una obligatorie şi trebuie adaptată la noile condiţii economice”.

Zamfir arata că „Devalorizarea este o stare de impreviziune, care este cauzată de factori externi şi care nu a fost prevăzută în contract deoarece nimeni nu ştia cât o să crescă valutele. Ca atare cei cu credite în euro sau franci elveţieni pot cere băncilor să renegocieze contractele, iar băncile sunt obligate să reechilibrareze prestaţiile sau să închidă contractul. Băncile sunt obligate să renegocieze contractul, iar dacă nu se ajunge la o înţelegere se dă în plată”.

În ceea ce priveşte Legea conversiei creditelor în franci elveţieni, senatorul a declarat joi că, CCR urmează să-şi motiveze decizia. “După care se va întoarce în Parlament şi Parlamentul va face modificările pe care le cere CCR. S-ar putea ca cel puţin un an de zile să mai dureze periplu acestei legi. Decizia CCR este cu mult mai favorabilă legii decât îşi imaginau bancherii”, a spus Zamfir.

Reamintim faptul că, la începtul lunii, Curtea Constituţională a României (CCR) a declarat neconstituţională Legea conversiei creditelor în franci eleveţieni, iar la mijlocul lunii ianuarie a fost publicată motivarea CCR privind Legea Dării în Plată.

 
 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO