Profesii

Business Magazin.Cum a ajuns Vanya Panayotova, medic de profesie, să coordoneze din România afacerile L’Oréal din 11 pieţe: Am crescut în vremuri dominate de socialism, iar foame pentru o viaţă mai bună m-a motivat să caut noi oportunităţi

Autor: Ioana Matei

29.08.2022, 13:00 142

Vanya Panayotova coordonează, din rolul de General Manager, afacerile grupului francez L’Oréal din 11 pieţe. Totuşi, România este ţara pe care o numeşte acasă, ajungând, de-a lungul carierei sale, să petreacă aici aproape la fel de mult timp ca în ţara sa de origine, Bulgaria. Sau, cel puţin, aşa glumesc prietenii care o vizitează – nu de puţine ori, fiindcă şi-a asumat misiunea de a duce vorba în lume despre frumuseţile ţării de care s-a îndrăgostit. La fel cum şi-a asumat rolul de lider în industria frumuseţii.

Vanya Panayotova este General Manager pe două unităţi de business ale grupului L’Oréal: una dintre acestea include România şi Republica Moldova, iar cealaltă este regiunea Adriatică-Balcani, unde este responsabilă de nouă pieţe – Bulgaria, Croaţia, Serbia, dar şi Slovenia, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Kosovo. „Fiind un Shared GM, înseamnă că fac managementul a două businessuri, cu multe asemănări, fiindcă avem produse similare şi un portofoliu asemănător, dar şi diferenţe, ca urmare a consumatorilor diferiţi şi a abordărilor în aceste pieţe”, îşi descrie ea responsabilităţile actuale. Ea lucrează însă din România – unde, odată cu obţinerea rolului de General Manager, în 2017, a revenit pentru a treia oară alături de familia sa.

„Foamea pentru o viaţă mai bună m-a motivat să caut noi oportunităţi”


Cum a ajuns aici? La bază medic, Vanya Panayotova are ceea am putea numi un parcurs profesional atipic, modelat de contextul politico-socioeconomic al ţării sale de origine, Bulgaria. „Am crescut în vremurile dominate de socialism, prin urmare cititul a fost singura modalitate prin care generaţia mea putea să îşi lărgească orizonturile – a fost singura modalitate prin care puteai să visezi şi să îţi imaginezi lucrurile mai departe de situaţia politică ce se crea la vremea respectivă în jurul nostru”, îşi aminteşte ea. A absolvit Medicina la mijlocul anilor 1990, când lucrurile se schimbau după căderea regimului comunist şi a lucrat mai puţin de un an ca doctor: „Nu mi-e ruşine să recunosc, aveam dificultăţi din perspectiva veniturilor, atât eu, cât şi soţul meu, salariul de medic era foarte scăzut la vremea aceea, aveam doi copii – aşadar a existat un motiv practic să mă mut în zona de business. Trebuia să îmi hrănesc copii, trebuia să fac ceva care să îmi permită să am un trai mai bun”. La vremea aceea, voia să facă lucruri noi, pe care părinţii săi nu le-au putut face, dar şi-a dorit, de asemenea, un standard de viaţă mai bun: „Cred că foamea aceasta pentru o viaţă mai bună m-a motivat să caut noi oportunităţi”. La momentul absolvirii, în 1996, salariul său echivala  cu 40 de dolari – erau ani dificili, cu inflaţie ridicată – dar chiar şi acum, crede Vanya Panayotova – „Medicii din regiunea noastră sunt plătiţi mai slab decât merită şi prin comparaţie cu alte ţări. Anii aceia însă erau ani de tranziţie, era nebunie, ca tânăr doctor, era o situaţie grea – am mulţi colegi care a trebuit să schimbe domeniul”. Chiar dacă la vremea aceea credea că se va întoarce la medicină la un moment dat, a fost atât de atrasă de business, încât şi-a construit întreaga cariera, de aproximativ 20 de ani, în acest domeniu: „Tot ceea ce faci trebuie să faci cu pasiune, datorită acestei pasiuni sunt şi acum în acest domeniu”.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro  

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO