Cu aproximativ 30 de ani de experienţă în logistică, Roman Stoličný conduce reţeaua Dachser din Europa de Sud-Est, coordonând peste 800 de angajaţi. Fost pilot comercial, a trecut de la transportul aerian de pasageri la construcţia unei reţele logistice integrate. Povestea lui este una despre decizii strategice luate, mai ales, în perioade de criză.
Povestea mea este una despre care mulţi mi-au spus că ar merita o carte”, îşi începe descrierea parcursului profesional Roman Stoličný, Managing Director, Dachser România, Slovacia şi Ungaria. „M-am născut în Slovacia, pe vremea Cehoslovaciei, şi am studiat la Universitatea de Transport şi Comunicaţii. Pregătirea mea a fost pentru a deveni pilot comercial, transportând pasageri cu avionul, dar drumul m-a dus spre logistică.” În anii ’90, Stoličný a combinat cariera de pilot cu mici iniţiative antreprenoriale, rămânând în acelaşi timp instructor de zbor. „Este o satisfacţie să văd cum oamenii cresc lângă mine, ca mentor sau coach. Dar trecerea spre logistică s-a produs în momentul în care am fost angajat la o companie aeriană locală, un joint venture cu Crossair. Acolo am început să mă ocup de cargo aerian şi am pus bazele unei noi etape în carieră.” În 1995, a fondat propria companie, „o adevărată companie de garaj”, cum o descrie. „Primul nostru depozit era literalmente un garaj pentru maşini, dar am crescut rapid. În 10 ani am devenit un jucător local puternic, extinzându-ne către transport maritim, logistică contractuală, transport rutier şi cargo aerian.” Decizia strategică de a face pasul spre globalizare a venit la mijlocul anilor 2000, odată cu întâlnirea cu Dachser. „Compania germană, deţinută de o familie, se extindea în Europa de Est. După succesul din Ungaria, Slovacia a urmat, apoi România. Am integrat treptat compania noastră în structura Dachser şi am devenit parte din nucleul reţelei din Europa de Est.” În prezent, Roman Stoličný coordonează operaţiunile DACHSER în regiunea Europei de Sud-Est. „Sunt responsabil direct de aproximativ 800–850 de oameni, dintre care peste 100 în România. Fiecare ţară – Slovacia, Ungaria, România – are propria cultură şi mentalitate. Trebuie să înţelegi aceste diferenţe pentru a reuşi.”
Despre modelul de business, Dachser Stoličný spune: „Cuvântul-cheie este reţea. Avem propria infrastructură, propriile sucursale şi echipe, conectate prin plecări zilnice către fiecare regiune. Şi mai presus de orice, calitatea este fundamentul. Aşa cum mi-a spus un manager de la început: primul lucru este calitatea, al doilea este calitatea, al treilea este calitatea. Abia apoi vine profitul”. Dacă la nivel global, compania are venituri de aproximativ 8 miliarde de euro, în România, cifra de afaceri se plasează la circa 100 de milioane de lei (potrivit datelor publice disponibile pentru anul 2024). Portofoliul companiei include industrii diverse, de la automotive şi electromobilitate, la FMCG, electronice şi materiale de construcţii. „Diversitatea ne protejează de riscuri. Crizele din industria auto ne-au arătat cât de important este să nu depinzi de un singur sector”, explică el. În ceea ce priveşte contextul economic actual, Roman Stoličný are o perspectivă surprinzătoare: „Nu vreau să fiu sarcastic, dar iubesc crizele. Te scot din inerţie, te forţează să gândeşti şi să te adaptezi. Dacă eşti prea rigid şi tradiţional, începi să morţi. Crizele sunt ca un condiment al vieţii.” Adaptabilitatea reţelei devine, crede el,un avantaj în momentele de incertitudine: „Chiar dacă volumele scad, transporturile sunt mai rapide şi mai dinamice. Reţeaua noastră este construită exact pentru asta – pentru a face faţă schimbărilor şi a păstra calitatea. Aşa am crescut şi în 2009, şi în 2011, şi în perioada pandemiei. Problemele clienţilor sunt combustibilul motorului nostru.”