Profesii

Business Magazin. După China, Canada, Australia, Japonia şi Germania, Amanda Zhang a ajuns la Bucureşti pentru a prelua conducerea afacerilor Mercedes-Benz: Când mi s-a ofeirt să preiua România am fost puţin surprinsă. A conduce o piaţă nu este o oportunitate care vine zilnic, aşa că am acceptat această poziţie

Business Magazin. După China, Canada, Australia, Japonia...

Autor: Ioana Matei

30.01.2022, 14:31 300

Amanda Zhang vorbeşte cu uşurinţă despre mutarea în România, uşurinţă pe care doar un „cetăţean global” poate să o aibă. De când s-a născut, a schimbat continentele de cinci ori, fie la decizia părinţilor, fie pentru studii sau profesie. Mutarea în România vine însă cu două premiere: trăieşte experienţa de expat alături de familia sa şi este pentru prima dată când preia un rol de CEO. Cum vede lucrurile din aceste două perspective?

„Sibiu, Bucovina, Delta Dunării, Marea Neagră, Cluj, Braşov, Târgu Mureş, Craiova, Iaşi, Suceava, Baia Mare, Vâlcea, Timişoara” – enumeră cu mândrie Amanda Zhang locurile pe care le-a vizitat de la numirea sa la conducerea Mercedes-Benz România, în martie 2021. Este un bun punct de plecare pentru discuţia cu oricine – atât prieteni rămaşi în ultima ţară pe care a numit-o acasă, Germania, cât şi pentru a înţelege felul în care „funcţionează” noii săi colegi.

„Ţara este foarte primitoare, oamenii, de asemenea, îmi place mediul de aici şi am luat o decizie conştientă împreună cu familia să ne mutăm în România. Vrem să acumulăm experienţe noi, să absorbim cât mai mult posibil din ţară  pentru a înţelege cultura românească şi contextul fiindcă sunt de părere că asta este cea mai bună metodă prin care să te conectezi cu oamenii. Trebuie să înţelegem „de ce-urile” din spatele acţiunilor fiecărui om.” Una dintre filosofiile după care Amanda Zhang se ghidează este că una este să asculţi, iar alta să asculţi şi să înţelegi, iar ceea ce a experimentat deseori a fost că pe măsură ce a reuşit să cunoască mai bine pe cineva, a reuşit să îi înţeleagă alegerile. Desigur, acest lucru este important pentru un CEO, care trebuie să ştie până în ce punct poate să aplice anumite măsuri sau idei pentru ca lucrurile să fie duse la capăt de membrii unei echipe.

„Este foarte important să te uiţi dincolo de fenomenele iniţiale ale lucrurilor, să ajungi la cauză, iar apoi să acţionezi astfel încât să faci lucrurile să evolueze. Îmi petrec intenţionat foarte mult timp vorbind cu oameni diverşi – dealeri, parteneri, colegi, prieteni, iar după 10 luni am acumulat multe cunoştinţe – însă nu sunt expert încă”, spunea Amanda Zhang. Ea s-a mutat în România împreună cu soţul şi cei doi copii, în urmă cu aproape un an – iar la momentul interviului – în decembrie, se pregătea să îşi primească prietenii de sărbători aici. Din perspectiva businessului, spune că a găsit o companie în care „lucrurile stau foarte bine. Avem o echipă excelentă aici, am avut mereu, aşadar am fost norocoasă să fiu primită de oameni bine pregătiţi şi competenţi”.

„Experienţa internaţională m-a ajutat să devin mai tolerantă”

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO