Burnoutul nu mai este doar o problemă de productivitate. Un studiu recent arată că epuizarea cronică la locul de muncă poate alimenta atitudinile extremiste şi chiar justificarea violenţei. Organizaţiile au astfel o responsabilitate dublă: nu doar să protejeze sănătatea angajaţilor, ci şi să contribuie la stabilitatea socială.
Când Luigi Mangione a fost arestat, în decembrie 2024, pentru presupusa ucidere a CEO-ului de la UnitedHealthcare, reacţia publicului i-a surprins pe observatori. Departe de o condamnare unanimă, mulţi oameni şi-au exprimat sprijinul. Fenomenul a fost cu atât mai vizibil în rândul tinerilor, unde sondajele arătau că 41% dintre adulţii tineri considerau crima „acceptabilă”. Ce îi determină, aşadar, pe oameni obişnuiţi să justifice violenţa extremă?
Cercetarea recent publicată în numărul special Understanding Violent Extremism al revistei APA Journal Psychology of Violence şi reluată în The Conversation indică drept răspuns un fenomen tot mai răspândit: burnoutul profesional. Manifestul lui Mangione invocă „corupţia şi lăcomia” ca surse de frustrare – un sentiment care rezonează puternic pe fondul nemulţumirii crescânde faţă de mediile de lucru moderne. Studii recente arată că tiparele mai ample de frustrare sistemică şi percepţia corupţiei sunt asociate cu burnoutul. Studiul Understanding Violent Extremism, bazat pe chestionare zilnice completate de peste 600 de angajaţi, sugerează că burnoutul ar putea alimenta, pe tăcute, atitudini îngrijorătoare – în special justificarea potenţială a extremismului violent – îndreptate împotriva sursei percepute a stresului lor.
De la burnout la extremism
În acest studiu, angajaţii au notat zilnic simptomele de epuizare, stările emoţionale şi atitudinile legate de extremism violent. În zilele în care se simţeau mai afectaţi de burnout, aceştia raportau un nivel semnificativ mai ridicat de simpatie faţă de idei extremiste, cum ar fi justificarea violenţei împotriva unor nedreptăţi percepute. Rutina zilnică a burnoutului genera emoţii negative de frică, tristeţe, ruşine şi vinovăţie. Pentru a atenua aceste trăiri şi a-şi recăpăta un sens, unii indivizi păreau să găsească ideologiile extremiste mai atractive. Acest fenomen poate fi explicat prin prisma a trei teorii psihologice consacrate. Prima este Teoria Generală a Presiunii (General Strain Theory), care susţine că frustrările cotidiene pot conduce la extremism violent prin acumularea de emoţii negative. A doua este modelul existenţial al burnoutului, care leagă epuizarea profesională de un eşec al căutării de sens atunci când munca îşi pierde relevanţa. Şi ultima, Teoria Căutării Semnificaţiei (Significance Quest Theory), arată că, atunci când sentimentul de relevanţă personală se erodează în viaţa de zi cu zi, oamenii pot căuta sens în altă parte – inclusiv în credinţe radicale – pentru a-şi restaura sensul existenţei.
Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro
Traducere şi adaptare: Oana Ioniţă
