Profesii

Business Magazin. Pariul de peste 400 de milioane de euro pe care-l face Iulian Dascălu

Autor: Business Magazin

25.09.2022, 13:45 9600

O fnanţare ce depăşeşte 400 de milioane de euro, recent anunţată, a bifat un record pe piaţa imobiliară locală. Beneficiarii sunt omul de afaceri Iulian Dascălu, fondatorul Grupului Iulius şi partenerii săi sud-africani de la Atterbury Europe, cu care s-a asociat printr-un joint-venture în urmă cu cinci ani. Cu planurile scrise pentru ani întregi de-acum înainte, dezvoltatorii pariază astel puternic pe piaţa românească de retail.

Creditul în valoare de 410 milioane de euro, solicitat pentru a susţine investiţiile în centrele regionale Iulius Mall din Iaşi, Cluj-Napoca, Suceava şi Timişoara, este, practic, o refinanţare sindicalizată pe termen lung, acordată de către consorţiul de bănci format din Erste Group Bank AG, Banca Comercială Română S.A., Raiffeisenlandesbank Niederösterreich-Wien AG, OTP Bank Nyrt. şi OTP Bank România S.A. Firma de avocatură Wolf Theiss a fost consultantul juridic care a furnizat cadrul legal pentru tranzacţie. „Refinanţarea este a unor împrumuturi anterioare aferente reţelei Iulius Mall din Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Suceava, iar mai multe informaţii despre condiţiile creditării decât cele prezentate nu putem comunica”, au precizat reprezentanţii Iulius.

Creditul susţine planurile investiţionale ale dezvoltatorului pe termen lung, cu scopul consolidării statutului proiectelor sale ca lidere regionale pe segmentul retail şi entertainment. „Este o tranzacţie de referinţă pentru piaţa de real estate din România, prin volumul şi caracteristicile sale care constituie o alternativă viabilă la piaţa de capital. Noul împrumut are scopul de a implementa obiectivele corporate din strategia de dezvoltare a companiei”, a spus Marius Perşenea, chief operating officer la Iulius.

Finanţarea de peste 400 de milioane de euro primită de Iulius şi Atterbury este un record pentru piaţa imobiliară locală, unde s-au mai acordat în trecut credite de valori mari, dar care nu au atins acest prag. De pildă, în 2020, WDP, dezvoltator cu capital belgian care operează peste 230.000 mp de spaţii logistice şi industriale în România, a contractat o finanţare de 205 mil. euro de la IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale, pentru a sprijini construirea unei suprafeţe totale de un milion de metri pătraţi de proprietăţi semiindustriale şi logistice în România.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO