Deopotrivă pentru modelarea lemnului, întreţinerea pădurii, călătorii sau maraton, siguranţa este prioritară – implică echipamente speciale şi decizii calculate, punctează executivul care are mai multe hobbyuri şi reuşeşte să le îmbine cu viaţa profesională, pe care, de fapt, o pune în vârful listei de pasiuni.
În aceeaşi măsură, punctează executivul, în afaceri, „o abordare strategică, susţinută de cunoaştere, analiză şi responsabilitate, este esenţială pentru a lua decizii sănătoase şi sustenabile”, spune Patrick van den Bossche, cofondator şi managing director al Liebrecht & wooD, companie de dezvoltare imobiliară cu activitate în Europa Centrală şi de Est. El are o carieră de peste 25 de ani în domeniu, şi este responsabil de coordonarea operaţiunilor strategice ale grupului şi de extinderea acestuia pe pieţe precum Polonia, România şi Belgia. Cea mai importantă noutate legată de activitatea companiei pe plan local se leagă de decizia campionului olimpic David Popovici, care a ales să se mute în ansamblul rezidenţial premium Liziera de Lac, devenind totodată ambasadorul proiectului. „Această colaborare reflectă o aliniere firească între valorile de excelenţă, performanţă şi stil de viaţă aspiraţional promovate de David şi filosofia ansamblului, care pune accent pe un mod de viaţă modern, sustenabil şi în armonie cu natura.” În semn de apreciere pentru realizările sportive ale campionului, piscina semiolimpică din cadrul ansamblului poartă numele său, consolidând astfel identitatea Liziera de Lac ca un proiect premium ce combină confortul urban cu liniştea şi frumuseţea mediului natural.
Pe de altă parte, Liebrecht & wooD a lansat faza a doua a proiectului Liziera de Lac, care cuprinde 39 de case, cu suprafeţe între 87 şi 117 metri pătraţi. „Investiţiile semnificative în infrastructură alături de succesul comercial şi operaţional al primei faze, cu 94 de locuinţe deja livrate şi o comunitate solidă de rezidenţi, cu peste 200 de membri, subliniază viziunea Liebrecht & wooD de a oferi un concept de locuire premium, durabil şi relevant, poziţionând Liziera de Lac ca un punct de referinţă pe piaţa rezidenţială locală”, adaugă antreprenorul belgian.
Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro