Profesii

Business Magazin. Poveştile de succes a cinci românce care şi-au construit o carieră în industria de IT

Autor: Alexandra Cepăreanu

17.07.2022, 17:30 192

Curiozitate, „moştenire” de familie, o oportunitate de care au profitat la timp sau, pur şi simplu, pasiune – sunt motivele care le-au determinat pe numeroase tinere aflate la începutul carierei să aleagă tehnologia pentru viitorul profesional. Câteva reprezentante ale companiilor locale de profil ne-au spus cum s-a transformat această alegere într-un parteneriat pe termen lung. Care e povestea lor?

O pasiune din copilărie, transformată în carieră. A câştigat primul concurs de informatică în şcoala generală şi chiar dacă multe persoane au încercat să îi ghideze paşii spre o altă meserie, Silvia Stegaru, care în prezent deţine funcţia de engineering manager în cadrul Adobe România – cel mai mare centrul de dezvoltare-cercetare al gigantului american din Europa – şi-a continuat visul şi chiar a devenit doctor în informatică, titlu obţinut la Universitatea Politehnică din Bucureşti pentru lucrarea cu titlul „Modelarea, monitorizarea şi optimizarea consumului energetic în clădiri”.

Ce provocări ai întâmpinat de-a lungul carierei?

Provocări au fost multe, una dintre cele mai mari fiind obţinerea titlului de doctor în informatică. Nu vorbesc aici neaparat de volumul de muncă, ci în general de lipsa de sprijin pentru doctoranzi în sistemul nostru educaţional, de foarte multe ori am simţit că sunt pe cont propriu, iar termenele limită nu erau comunicate clar, din timp şi uneori nu erau comunicate deloc.

Cum arată agenda ta zilnică?

Sunt multe întâlniri, iar pentru a putea să am şi timp efectiv de lucru, îmi blochez acest timp în calendar. Vineri este ziua când reuşesc să mai prind din urmă ce rămâne, pentru că e „no meetings Friday”.

Câţi oameni ai în echipă şi ce pregătire trebuie să aibă candidaţii care vor să se alăture echipei tale?

În prezent am în echipă cinci oameni, un mix de juniors şi mid-level. Când mă gândesc la oamenii pe care aş vrea să îi am în echipă şi alături de care să lucrez mă uit mai mult la ce valori au şi dacă suntem aliniaţi. Skillurile se fac în timp, dar doar dacă ai un growth mindset, pe când calităţi care sunt cheie pentru atmosfera din echipă şi care influenţează productivitatea oamenilor – calităţi precum empatia – au nevoie şi de o dorinţă de schimbare şi de un efort mult mai mare pentru a se îmbunătăţi.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO