Profesii

Business MAGAZIN. Care sunt sfaturile de business ale lui George Haber, primul român care a cucerit Silicon Valley, pornind din Oradea: a pune bazele unei companii începând de la câteva idei, împreună cu prietenii, este cea mai frumoasă experienţă din viaţă. În 1997 Bill Gates a vrut să-mi cumpere compania, mi-a făcut o ofertă absolut teribilă, eu am refuzat-o

Autor: Alexandra Cepăreanu

26.06.2022, 14:00 2030

Printr-o serie de împrejurări, care l-au purtat din România în Israel, iar de acolo, în Statele Unite, George Haber a ajuns cel mai bogat român din Silicon Valley – sau, cel puţin, aşa a fost cunoscut în multe titluri de presă – de pe plan local, dar şi de la nivel internaţional.

În patria mondială  start-up-urilor din tehnologie, el a fondat mai multe companii de succes, printre care şi CompCore Multimedia, care a dezvoltat tehnologia rulării de filme pe computer şi care a evoluat în aşa-numitul „standard DVD”. Prezent la Bucureşti, la o conferinţă organizată recent de Universitatea Politehnica, el le-a vorbit studenţilor despre ingredientele de care un tânăr antreprenor din tehnologie trebuie să ţină cont pentru a pune pe picioare o idee de business.

„Trebuie să ai curajul să sari «în gol». Te uiţi la bazin şi te gândeşti – e apă, nu e apă? – dar nu contează, tu trebuie să ai curajul să sari şi, dacă vezi că nu e apă jos, începi să scuipi până se umple bazinul, pentru a nu-ţi sparge capul şi căzătura să fie cât mai OK”, şi-a început discursul, într-un mod foarte plastic, George Haber. La 68 de ani, unul dintre primii români care au făcut carieră în Silicon Valley, a povestit studenţilor, despre experienţele sale din afaceri. În afară de curajul pe care antreprenorul trebuie să îl deţină în cantităţi mari, Haber crede că acesta mai are nevoie şi de creativitate şi disciplină pentru a-şi duce planurile până la capăt. „Trebuie să ai o idee – despre un produs sau un serviciu –, apoi trebuie să ai leadershipul, asumarea şi atitudinea să o implementezi, dar şi disciplina şi aptitudinea să fii concentrat pe ce e impoortant la produsul sau serviciul tău”, a spus el.

A pune bazele unei companii, începând de la câteva idei, împreună cu prietenii, este cea mai frumoasă experienţă din viaţă, crede el: „Să vezi cum ideea ta schimbă lumea şi are impact în societate te împlineşte”.  Renumitul orădean a ajuns în Israel în 1975, la doar 21 de ani, şi s-a mutat în Silicon Valley în 1988. El consideră că, în prima etapă a unui start-up, antreprenorii trebuie să aibă răspunsuri sigure la trei întrebări – „Care este motivaţia?”, „Care este produsul sau serviciul?”, şi „Cum vrei să dezvolţi ideea ta într-un business?”.

George Haber este de părere că într-o companie, cel mai important este omul care se află la conducerea businessului – leadershipul. „Omul care conduce businessul trebuie să aibă charisma necesară, să aibă caracterul, competenţa, curajul, viziunea şi capacitatea să vadă realitatea. Viziunea şi realitatea sunt două lucruri complet opuse, iar un lider bun trebuie să fie şi critic. Foarte puţine businessuri au acest leadership. De asemenea, este important să ne orientăm către clienţi – să te întrebi mereu cine sunt clienţii tăi? Ai o piaţă total disponibilă sau ai concurenţă? Cât de mult le pasă clienţilor tăi de produsul tău? Iar clientul mereu are dreptate, deci dacă clientul nu a cumpărat, sigur există un motiv pentru care nu a cumpărat.”

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO