Profesii

Business pentru România: Cum a cucerit o româncă lumea cu creaţiile ei. A ajuns din demisolul propriei case la o afacere internaţională, iar acum îşi vinde produsele în cele mai mari oraşe din lume

Business pentru România: Cum a cucerit o româncă lumea...

Autor: Business Magazin

30.11.2018, 22:53 329
​De-a lungul anilor, Business MAGAZIN a scos în faţă poveştile românilor care au pariat pe România şi a urmărit realizările lor, modul în care au depăşit dificultăţile şi şi-au trăit „visul românesc”. De 1 decembrie, le sărbătorim încă o dată reuşitele!
„Daţi-mi timp şi vă voi da o revoluţie”, spunea Alexander McQueen când îşi descria creaţiile. La fel ca şi celebrul designer britanic (care i-a fost şi mentor), Andreea Bădală şi-a început parcursul în industria de fashion încă din copilărie. Drumul ei din demisolul propriei case spre scena internaţională a industriei de fashion a fost ghidat de perseverenţă, de o preocupare constantă de dezvoltare şi de zile de lucru de peste 12 ore.
 
„Un om de business care începe o activitate în domeniul acesta şi un om de design sunt complet diferiţi: fiecare dintre activităţi are frumuseţea ei, dar pentru un om de afaceri care începe într-un astfel de domeniu, tot timpul cifrele vor fi targetul; pentru un om de creaţie care începe un brand, tot timpul întâi identitatea şi poziţionarea contează”, explică designerul Andreea Bădală raţionamentul pentru care nu se consideră un om de business, chiar şi după ce brandul de fashion creat de ea a ajuns cunoscut în toată lumea.

Ea a lansat Murmur în 2011, iar acum articolele care poartă acest nume se vând la nivel global prin trei canale - în retail, prin showroomuri, unul în Bucureşti şi al doilea la Hollywood şi printr-un shop online (ţările care comandă cel mai mult sunt SUA, UK, Rusia, Franţa şi alte oraşe din România), prin vânzarea wholesale în toată lumea, în magazinele care solicită produse Murmur (şi sunt evaluate drept potrivite de către reprezentanţii mărcii; în prezent livrează astfel în Europa - în ţări ca Franţa, Belgia, Olanda, Germania, dar şi în SUA, Rusia, Asia).

Pe piaţa locală, în afară de magazinul online şi showroom, marca este prezentă în concept store-urile Victoria 46 şi Molecule F. Cel mai recent anunţ legat de prezenţa internaţională a mărcii se referă la includerea într-un pop up store din Galeriile Lafayette din Paris, cel mai cunoscut department store din Franţa.

Până acum, vedete internaţionale precum Katy Perry, Madonna, Kylie Jenner, Beyoncé, Lady Gaga au ales să poarte piese Murmur pentru proiecte renumite sau în cadrul apariţiilor publice. Investiţia iniţială în Murmur a fost de 27.000 de euro, iar businessul din jurul creaţiilor Andreei Bădală a crescut de la an la an: cu 44% faţă de 2014 şi cu 31% anul trecut faţă de 2015, spune ea, fără să ofere detalii concrete despre dimensiunea acestuia. În România, preţurile pentru creaţiile ei variază între 600 de lei şi peste 5.000 de lei, potrivit informaţiilor de pe site-ul Murmur; aceste valori sunt însă adaptate fiecărei pieţe pe care ajung.

CITITI AICI MATERIALUL COMPLET

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO