♦ În prezent, pe baza datelor de la ISMB şi a calculelor ZF, 73% dintre şcolile din Bucureşti învaţă în schimburi – două sau trei ♦ Spre comparaţie, în alte cinci judeţe importante ale ţării - Cluj, Timiş, Braşov, Sibiu şi Iaşi -, ponderea şcolilor în care se învaţă în două schimburi – căci conceptul de şcoală în trei schimburi nu există la nivelul acestor judeţe - este sub 20%, cu un record de doar 6% în Cluj.
Bucureştiul, Clujul, Timişul, Braşovul, Sibiul şi Iaşiul, şase dintre cele mai importante judeţe şi municipii din România, se confruntă de ani de zile cu lipsa de spaţiu în şcolile de stat din învăţământul preuniversitar, astfel că mulţi dintre elevi ajung să înveţe în două sau chiar trei schimburi.
Părinţii elevilor cunosc aceste situaţii, la fel şi profesorii şcolilor, care educă generaţie după generaţie în schimburi, însă cel mai important este ca şi primăriile şi autorităţile să înţeleagă gravitatea acestei probleme şi să vină cu soluţii.
Infrastructura de educaţie, reabilitarea celei existente şi construirea de spaţii noi moderne, adaptatate secolului în care trăim ar trebui să fie prima 
pe agenda primarilor din marile oraşe. Avantajul uriaş pe care îl au actualii primari este cel al fondurilor europene. Sunt miliarde de euro pentru reabilitarea şcolilor, pentru dotarea claselor cu mobilier şi tehnologie moderne, pentru dezvoltarea de spaţii sustenabile. Depinde doar cum şi cine va folosi aceste resurse. Cum şi cine va corela dezvoltarea imobiliară cu nevoile reale ale comunităţilor.
Cele şase judeţe şi municipii sunt, totodată, şi câteva dintre cele mai „bogate” din ţară, având un PIB per capita ce depăşeşte 14.000 euro/locuitor, maximele fiind atinse în Bucureşti (46.968 euro/locuitor) şi Cluj (24.826 euro/locuitor), arată datele dintr-un raport al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Misiunea principală a primarilor ar trebui să fie educaţia şi, implicit, asigurarea spaţiului necesar pentru a se învăţa într-un singur schimb în toată ţara.
Deşi Bucureştiul este cel mai bogat municipiu din România, problema învăţatului în trei schimburi sau cu programe adaptate care presupun ore de 40-45 de minute şi pauze de cinci minute este cel mai puternic resimţită în Capitală la această oră.
În Bucureşti, în doar 75 de unităţi de învăţământ, dintr-un total de 276, se învaţă într-un singur schimb, arată datele transmise recent de ISMB. „La nivelul municipiului Bucureşti, 75 de unităţi de învăţământ preuniversitar îşi desfăşoară cursurile într-un schimb. În aceste unităţi de învăţământ sunt înmatriculaţi 37.047 de elevi”, au transmis reprezentanţii ISMB pentru ZF în luna februarie a acestui an.
În prezent, pe baza datelor de la ISMB şi a calculelor ZF, 73% dintre şcolile din Bucureşti învaţă în schimburi – două sau trei.
Spre comparaţie, în celelalte cinci judeţe - Cluj, Timiş, Braşov, Sibiul şi Iaşi -, ponderea şcolilor în care se învaţă în două schimburi – căci conceptul de şcoală în trei schimburi nu există la nivelul acestor judeţe - este sub 20%, cu un record de doar 6% în Cluj.
Şcoala în trei schimburi este un maraton - pentru elevi, care abia dacă au timp să îşi scoată din ghiozdan cărţile şi caietele pentru următoarea oră, pentru părinţi, al căror program trebuie adaptat în funcţie de orarul şcolii, dar şi pentru profesori, care galopează prin materie pentru a acoperi totul în doar 40 de minute de curs.
Acestea sunt doar câteva dintre problemele de suprafaţă pe care le creează programul haotic din învăţământul preuniversitar. Însă, asupra elevilor, spun psihologii şi specialiştii în educaţie, el are multe alte efecte.
Dincolo de aceste probleme pe care şcoala în mai multe schimburi, cu ore scurtate le aduce în viaţa elevilor, vorbim de discriminare. Ora de 40 de minute şi pauza de cinci minute sunt discriminatorii, susţine Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) într-un răspuns transmis Ziarului Financiar.
„În contextul aspectelor semnalate, orice modificare a duratei orei de curs reprezintă în fapt un tratament diferenţiat, întrucât o astfel de diferenţă denotă o nerespectare a unui drept fundamental la educaţie, ceea ce se traduce ca fiind discriminare prin neasigurarea accesului la educaţie în condiţii egale pentru toţi elevii înscrişi în diferite unităţi de învăţământ din sistemul public. Prin raportare la situaţia supusă atenţiei CNCD, Colegiul director recomandă remedierea situaţiei prezentate, într-un termen rezonabil, astfel că emite recomandarea fermă ca aspectele care generează inechitatea în asigurarea dreptului la educaţie în condiţii egale, să fie înlăturată şi, în consecinţă, recomandă să se dispună măsuri compensatorii pentru elevii dezavantajaţi de scurtarea orelor de curs”, se arată în răspunsul transmis de CNCD.
În Bucureşti sunt cel puţin 15.000 de elevi care învaţă astăzi într-un program şcolar cu ore mai scurte decât prevede legea, potrivit datelor strânse de ZF în campania „Şcoala într-un singur schimb în Bucureşti”, care a pornit în luna ianuarie a acestui an.
În tot acest timp, ZF a discutat cu profesori, părinţi, psihologi, avocaţi, dar şi cu primării de sector şi din ţară, reprezentanţi a Ministerului Educaţiei sau inspectorate şcolare judeţene. Dialogul cu autorităţile a fost cel mai complicat, căci întrebările sunt multe, iar răspunsurile lor, foarte puţine.
Totuşi, problema şcolii în trei schimburi, în special în Bucureşti, începe să fie din ce în ce mai prezentă în discuţiile părinţilor şi asociaţiilor de părinţi, care au înţeles că ai lor copii trebuie să îşi primească dreptul la educaţie.
Comunitatea de părinţi ai elevilor care învaţă la Şcoala Gimnazială „Leonardo da Vinci“ din sectorul 3 al Capitalei, spre exemplu, îi cere lui Robert Negoiţă, primarul de sector, să aloce spaţii suplimentare de învăţare, întrucât, din cauza numărului mare de elevi, şcoala urmează să treacă din această toamnă la programul în trei schimburi, cu ore şi pauze drastic scurtate.
Părinţii elevilor au înaintat o petiţie către primarul Robert Negoiţă în care îi cer punctual să atribuie şcolii cel puţin un corp al fostului Liceu Tehnologic Nicolae Teclu din apropiere.
Acesta este primul caz în care o comunitate de părinţi din Bucureşti ia atitudine, se informează şi merge direct către primarul de sector pentru a cere dreptul copiilor lor la educaţie, cu ore şi pauze care să respecte legea în vigoare.
În Capitală, şcoala într-un schimb este văzută ca un lux, nu ca ceva absolut obligatoriu, astfel încât toţi elevii să beneficieze de aceeaşi educaţie, de spaţiul şi timpul necesar pentru a învăţa, dar şi pentru a-şi primi pauzele de care au nevoie.
Preocuparea principală a primarilor din Bucureşti, dar şi a celor din ţară ar trebui să fie educaţia, care implică, întâi de toate, asigurarea spaţiului şi timpului de învăţare necesar pentru toţi elevii înscrişi la o şcoală, iar acest lucru ar trebui să se întâmple constant, nu doar în cadrul campaniei electorale.
