Aproape opt din zece candidaţi, respectiv 78%, spun că resimt o creştere a competiţiei pentru locurile de muncă disponibile, iar 77% au început să aplice la mai multe poziţii pentru a-şi creşte şansele de a fi contactaţi de recrutori, potrivit unui sondaj realizat de eJobs România şi Reveal Marketing Research.
În acelaşi timp, 46% dintre respondenţi spun că s-au aflat activ în căutarea unui loc de muncă în ultima lună. Situaţia financiară este principalul factor care îi determină să facă o schimbare, 32% declarându-se nemulţumiţi de salariul actual.
Presiunea mai mare din piaţă îi face pe candidaţi mai flexibili în privinţa condiţiilor de angajare. Astfel, 35% ar fi dispuşi să îşi schimbe domeniul de activitate, 25% ar accepta un program de lucru mai puţin flexibil, 24% un loc de muncă aflat mai departe de casă, iar 23% s-ar angaja pe o poziţie sub nivelul lor de experienţă sau calificare.
Doar 6% spun că nu ar face niciun compromis pentru a se angaja mai repede.
„Această schimbare de abordare a candidaţilor cu privire la locul de muncă a fost puternic influenţată de contextul economic al ultimului an. În medie, pentru fiecare job disponibil pe eJobs.ro avem 65 de aplicări, concurenţa între candidaţi fiind în creştere faţă de anul trecut”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs, principala platformă de recrutare online din România.
Contextul economic influenţează şi planurile de venit ale candidaţilor. 38% dintre respondenţi vor să îşi găsească un al doilea job sau un proiect suplimentar, iar 37% vor să îşi schimbe locul de muncă pentru un salariu mai mare. În acelaşi timp, 22% spun că apreciază mai mult stabilitatea jobului actual, iar 17% se tem să facă o schimbare în această perioadă.
În ceea ce priveşte aşteptările faţă de angajatori, candidaţii menţionează afişarea salariului în anunţ, feedbackul după aplicare şi un număr mai mare de oportunităţi disponibile. În prezent, aproximativ 40% dintre joburile publicate pe eJobs.ro au salariul afişat, cele mai multe fiind poziţii entry-level din retail, transport şi logistică, asigurări, producţie sau construcţii.
Studiul a fost realizat în luna august pe un eşantion de 1.206 respondenţi, dintre care 903 s-au aflat în căutarea activă a unui loc de muncă în ultimii doi ani.