Profesii

Cât câştigă un profesor de la Academia de Studii Economice

Cât câştigă un profesor de la Academia de Studii Economice

Foto: Shutterstock

Autor: Adelina Mihai

30.03.2013, 10:34 11794

Salariul unui profesor de la Academia de Studii Economice din Bucureşti, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din ţară, variază între 1.500 şi 4.000 de lei pe lună, potrivit profesorului Pavel Năstase, care a fost ales în urmă cu un an de zile în funcţia de rector al ASE, universitate care şcolarizează peste 22.600 de studenţi.

Un asistent universitar tânăr câştigă un salariu în valoare de aprox. 1.500 lei net/lună, însă îşi poate dubla veniturile prin activităţi de cercetare sau prin participare în proiecte finanţate din fonduri europene.

"Un lector universitar ajunge la un salariu de bază de 2.000 de lei net pe lună, un conferenţiar universitar la 2.500 de lei net pe lună, un profesor aflat la început de carieră ajunge la 3.500 de lei, iar la sfârşitul carierei ajunge la 4.000 de lei pe lună", a spus rectorul ASE, invitat în ediţia ZF Live, de 26 martie.

(Pavel Nastase)

Printre obiectivele lui Pavel Năstase la conducerea ASE se numără atragerea studenţilor din străinătate, creşterea gradului de satisfacţie al salariaţilor ASE, dar şi instituirea unui sistem de management performant.

"Ţinta cea mai importantă este ca ASE să devină o uni­versitate internaţiona­lă, cel puţin în zona noas­tră. Vrem să aducem studenţi din străinătate şi am început deja demersurile pentru a-i atrage. Chiar anul acesta am trimis spre acreditare la ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior) un număr de şase noi programe de studii în limba engleză pentru programele de licenţă", a mai spus Pavel Năstase.

AFACERI DE LA ZERO