♦ „Privim 2026 cu prudenţă. Economia României traversează o perioadă marcată de deficit bugetar, ajustări fiscale, presiuni asupra costurilor şi un nivel ridicat de incertitudine, factori care influenţează deciziile de investiţii şi planurile de dezvoltare ale companiilor.”
Economia României va rămâne relativ constantă în acest an, iarevoluţia sa va depinde atât de contextul economic internaţional, cât şi de capacitatea autorităţilor de a asigura consolidarea fiscală şi predictibilitatea mediului de afaceri, consideră Cătălin Iorgulescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Business Service Leaders (ABSL).
În acest context, industria locală de business services îşi păstrează avantajele competitive, dar trebuie să facă faţă unei competiţii internaţionale tot mai puternice, accelerării adopţiei inteligenţei artificiale şi nevoii de a investi continuu în dezvoltarea competenţelor angajaţilor pentru a rămâne una dintre principalele destinaţii europene pentru servicii cu valoare adăugată, consideră el.
„Privim 2026 cu prudenţă. Economia României traversează o perioadă marcată de deficit bugetar, ajustări fiscale, presiuni asupra costurilor şi un nivel ridicat de incertitudine, factori care influenţează deciziile de investiţii şi planurile de dezvoltare ale companiilor. Ne aşteptăm ca economia României să fie constantă în acest an, influenţată atât de contextul internaţional, cât şi de provocările interne legate de consolidarea fiscală, investiţii şi predictibilitatea mediului de afaceri. Există câţiva factori care susţin perspectivele pozitive: fondurile europene, investiţiile în procesul de digitalizare şi rezilienţa unor sectoare cu valoare adăugată ridicată”, a spus Cătălin Iorgulescu într-un răspuns pentru realizarea anuarului ZF Cei mai mari jucători din economie.