Profesii

Ce impact are majorarea salariului minim din iulie în costurile unui antreprenor: 1,3 milioane de angajaţi sunt plătiţi cu salariul minim pe economie

Ce impact are majorarea salariului minim din iulie în...

Autor: Adelina Mihai

07.05.2015, 00:09 6041
Costul total al unui angajator care are 100 de salariaţi plă­tiţi la nivelul salariului minim pe economie va creşte cu circa 8% de la începutul lunii iulie, de când va intra în vigoare o de­ci­zie adoptată anul trecut prin hotărâre de guvern (HG 1091/2014).
 
În prezent, valoarea salariului minim pe economie este de 975 de lei brut pe lună, ceea ce înseamnă că o companie cu 100 de salariaţi plătiţi la acest nivel are o masă salarială lunară de aproape 120.000 de lei, aceste costuri incluzând atât taxele aferente angajatorului, cât şi ale angajatului. Începând cu luna iulie a acestui an, salariul minim se va majora cu 7,7%, până la 1.050 de lei brut pe lună, ceea ce înseamnă că masa salarială pe care angajatorii cu 100 de salariaţi plătiţi la nivelul minim va ajunge la peste 129.000 de lei pe lună.
 
În costul total al angajatorului intră toate contribuţiile şi taxele referitoare la angajat (contribuţii de pensii de 10,5% din salariul brut, şomaj 0,5%, asigurările de sănătate 5,5%, deducere personală pentru funcţia de bază, impozitul pe salariu 16%), dar şi la angajator (contribuţii la sănătate 5,2%, şomaj 0,5%, contribuţii la pensii 15,8%, fondul de risc şi accidente 0,85%, fondul de creanţe salariale 0,25%).
 
În prezent, 28% din totalul salariaţilor din economie sunt plătiţi la nivelul salariului minim pe economie, adică circa 1,3 milioane de angajaţi, arată datele de la Ins­pecţia Muncii. Marii angajatori din mediul privat susţin însă că, deşi majoritatea salariilor din companiile în care lucrează nu sunt la nivelul minim, creşterea pragului minim îi obligă practic să majoreze şi salariile apropiate de acest nivel, pentru a nu crea inechităţi interne şi că acest lucru ar putea afecta compe­titivitatea ţării în materie de costuri pentru investitori. De altfel, acest lucru era de aşteptat să se întâmple, având în vedere că peste jumătate din angajaţii din România, adică 2,5 mi­lioane, au salarii cuprinse între nivelul salariului minim (975 de lei brut pe lună) şi nivelul salariului mediu pe economie (2.415 lei brut pe lună).
 
Pe de altă parte, România este pe penultimul loc în UE în ceea ce priveşte nivelul salariului minim. La începutul aces­tui an, salariile minime lunare din doar zece state ale UE se situau sub 500 de euro pe lună, acestea fiind Bulgaria (184 euro), România (218 euro), Lituania (300 euro), Cehia (332 euro), Ungaria (333 euro), Letonia (360 euro), Slovacia (380 euro), Estonia (390 euro), Croaţia (396 euro) şi Polonia (410 euro). Cele mai mari salarii minime lunare sunt plătite în Luxemburg (1.923 euro), Olanda (1502 euro), Belgia (1502 euro), Germania (1473 euro), Irlanda (1.462 euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO