Profesii

„Cea mai bună soluţie pentru salarizarea medicilor români:Fiscul să impoziteze «nedreapta luare» de bani de la pacienţi“

„Cea mai bună soluţie pentru salarizarea medicilor...

Autor: Adelina Mihai

18.06.2014, 00:06 481
Guvernul român a "închis ochii" la deschi­derea oferită medicilor români de către celelalte state europene, astfel că migraţia medicilor pentru salarii de zece ori mai mari în Europa nu va putea fi oprită câtă vreme nu se va rezolva problema salarizării în sistemul medical, este de părere Gabriel M. Gurman, 75 de ani, profesor emerit al departamentului de Anestezie şi Terapie intensivă din cadrul Universităţii Ben-Gurion Nagev din Beer Şeva (Israel).
 
Numărul medicilor români care lucrează în străinătate este de peste 20.000 de persoane (în contextul în care în sistemul românesc sunt angajaţi 50.000 de medici), potrivit datelor Colegiului Medicilor.
 
La începutul acestei săptămâni, Colegiul Federal al Medicilor din Germania a arătat că circa 3.500 de medici români lucrează în Germania, fiind cel mai mare grup de medici străini din ţară. Cu toate acestea, numărul medicilor români care au plecat să muncească în 2013 în Germania a scăzut cu o treime faţă de 2012, până la 550 de persoane.
 
„Ştiu că o mulţime de pacienţi din România dau bani medicilor. Eu am spus încă de acum 15 ani, când scriam la «Viaţa medicală», că înţeleg perfect această lume. Când medicul român nu primeşte un salariu aşa cum trebuie,  el trebuie să găsească o soluţie. Un medic român, ca orice alt medic din altă parte a lumii, are nevoile lui profe­sionale specifice: se duce la un congres, trebuie să îşi cumpere cărţi, să meargă la cursuri, lucruri care costă foarte mult. Din ce să le plătească, din 300 sau 600 sau 800 de euro pe lună salariu?“, spune profesorul Gurman, care a fost timp de cinci ani prodecan (echivalentul prorectorului din universităţile româneşti) la Universitatea din Beer Şeva. Născut la Iaşi şi absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (pe care a terminat-o în urmă cu 53 de ani), profesorul Gurman este unul dintre cei mai cunoscuţi medici anestezişti ai lumii. El a părăsit România acum 30 de ani, în perioada regimului comunist, însă din 1990 încoace vine în România, în medie, cam de 4-5 ori pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO