Profesii

Cel mai bine cotaţi avocaţi din Londra ajung să câştige până la 1.300 de euro pe oră. În România tarifele sunt de trei ori mai mici

Mona Muşat este managing partner în cadrul casei de avocatură Muşat & Asociaţii

Mona Muşat este managing partner în cadrul casei de avocatură Muşat & Asociaţii

Autor: Cristina Rosca

12.02.2016, 16:00 4738
Cel mai bine cotaţi avocaţi din Londra au ajuns să câştige 1.300 de euro (1.000 de lire) pe oră, cel mai mare onorariu de până acum, scrie cotidianul Financial Times, care citează studiile de specialitate. În Ro­mâ­nia, cel mai bine plătiţi avocaţi de business câştigă de în medie de circa trei ori mai puţin, tarifele pe piaţa locală fiind în continuă scădere în ultimii ani, potrivit datelor ZF pe baza informaţiilor din piaţă.
 
„În România nu au existat niciodată tarife de 1.000 de euro pe oră sau peste. Poate doar casele de avocatură străine, internaţionale să practice tarife de genul acesta şi chiar 700-750 de euro este o valoare pe care nu o găseşti la firmele locale“, spune un avocat care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Tarifele variază în funcţie de caz, de complexitatea acestuia, de relaţiile pe care casa de avocatură le are cu clientul respectiv şi de existenţa unui contract punctual sau nu.
 
„Noi am menţinut acelaşi nivel al onorariilor ca şi până acum, investind constant în (...) serviciul juridic pe care îl oferim clienţilor noştri. La Muşat & Asociaţii, onorariile standard sunt calculate pe tarife orare în funcţie de natura şi complexitatea proiectului, şi respectiv de senioritatea avocaţilor implicaţi, şi pot varia între 150 şi 500 euro“, precizează Mona Muşat, managing partner în cadrul casei de avocatură Muşat & Asociaţii, una dintre cele mai vechi şi cele mai cunoscute de pe piaţa locală.
 
Ziarul Financiar a trimis solicitări privind onorariile practicate mai multor case de avocatură din piaţă, printre care şi Schönherr, Peli Filip sau Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, însă aceştia nu au răspuns până la închiderea ediţiei sau nu au oferit aceste informaţii.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO