Profesii

Christopher Veit, care s-a alăturat austriecilor de la OMV în 1986, va intra în directoratul Petrom după renunţarea lui Peter Zeilinger la mandat

Christopher Veit, care s-a alăturat austriecilor de la OMV în 1986, va intra în directoratul Petrom după renunţarea lui Peter Zeilinger la mandat

Autor: Tibi Oprea

15.09.2020, 17:23 187

Consilul de Supraveghere al OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai valoroasă companie de la Bursa românească, l-a numit în şedinţa de marţi pe Christopher Veit în funcţia de membru al Directoratului responsabil pentru activitatea Upstream după ce Peter Zeilinger a anunţat că renunţă la mandat începând cu 30 septembrie, adică la doar cinci luni şi jumătate de la numire.

“În conformitate cu Actul Constitutiv al OMV Petrom, numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul lui Peter Zeilinger, până la data de 16 aprilie 2023. Christopher Veit a acceptat numirea şi va prelua mandatul începând cu data de 1 octombrie 2020”, se arată într-un comunicat al Petrom.

Chris Veit deţine o diplomă universitară în Inginerie Mecanică şi a absolvit un master cu specializare în ingineria petrolieră la Universitatea Minieră din Leoben. Şi-a început cariera la Schlumberger ca inginer de investigaţii geofizice iar, în 1986 s-a alăturat OMV Austria Exploration & Production GmbH la Gaenserndorf, ca inginer de producţie. A deţinut o serie de poziţii, atât tehnice cât şi de management, în Libia, Pakistan precum şi în Austria, printre care cea de Senior Vice President şi Director al OMV Austria Exploration & Production GmbH. Începând din luna ianuarie 2016, a preluat poziţia de Senior Vice President Exploration, Development and Production, cu scopul de a dezvolta şi contribui la evaluarea şi reorganizarea întregii organizaţii Upstream din cadrul OMV. În acest moment, Christ Veit reprezintă OMV în mai multe Consilii de Supraveghere ale subsidiarelor sale şi este membru al consiliului consultativ al Departamentului de Inginerie Petrolieră din cadrul Universităţii Miniere din Leoben.

Peter Zeilinger a absolvit un master cu specializare în ingineria petrolieră la Universitatea Tehnică din Clausthal-Zellerfeld, Germania. În cei peste 27 de ani alături de Grupul OMV, a deţinut o serie de poziţii atât de management cât şi tehnice în Austria, Albania, Pakistan, România şi Noua Zeelandă. Din 2011 până în 2016 a condus regiunea Australasia a OMV, la Wellington, ca Director al OMV New Zealand Ltd şi Director al OMV Australia PTY. Peter Zeilinger a lucrat aproape 9 ani în cadrul OMV Petrom, ca Director Domestic Assets şi, din aprilie 2016, ca membru al Directoratului responsabil pentru activitatea Upstream. În timpul mandatului său ca membru al Directoratului OMV Petrom, divizia Upstream a implementat o serie de schimbări strategice, inclusiv creşterea regională in zona Mării Negre, vânzarea zăcămintelor marginale dar şi modernizarea şi simplificarea reţelei de producţie. Peter Zeilinger va prelua rolul de Senior Vice President Exploration, Production & Development la sediul central din Viena.

 
Comedymall VOT IN PANDEMIE
AFACERI DE LA ZERO