• Leu / EUR4.7559
  • Leu / GBP5.4795
  • Leu / USD4.1941
Profesii

Cine este Dacian Cioloş, omul care a fost lansat în politică de Tăriceanu şi făcut Comisar European de Băsescu. Cioloş câştiga 186.000 de euro pe an în această funcţie

Cine este Dacian Cioloş, omul care a fost lansat în politică de Tăriceanu şi făcut Comisar European de Băsescu. Cioloş câştiga 186.000 de euro pe an în această funcţie
Dacian Cioloş, nominalizat de Klaus Iohannis pentru postul de premier, a fost comisar european pentru Agricultură în perioada 2010-2014, realizând prima reformă a Politicii Agricole Comune, iar după încheierea mandatului de comisar a fost numit consilier special al preşedintelui Comisiei Europene.
 
Dacian Cioloş, de profesie inginer agronom, a devenit comisar pentru Agricultură în 2010, ducându-şi mandatul la bun sfârşit în noiembrie 2014. În luna iulie a acestui an, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a numit pe Cioloş în funcţia de consilier special pentru securitate alimentară.
 
El a fost ministru al Agriculturii din octombrie 2007 şi până în decembrie 2008, în Guvernul Tăriceanu, păstrând însă permanent o reputaţie de tehnocrat.
 
Între 2005 şi 2007, Cioloş a fost consilier al ministrului Agriculturii, reprezentând totodată România în comisia specială a Consiliului Uniunii Europene pe tema Agriculturii.
 
Anterior, între 2002 şi 2003, Dacian Cioloş a lucrat pentru Delegaţia Comisiei Europene în România, pregătind implementarea SAPARD în România.
Dacian Cioloş este născut în 27 iulie 1969, la Zalău.

Cioloş a urmat apoi studii de agronomie aprofundată, specializarea "Sisteme de producţie şi Dezvoltare rurală" la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAR) din Rennes, Franţa, beneficiind de o bursă guvernamentală franceză (1995-1996) şi un master ştiinţific (DEA) în "Economia dezvoltării agricole, agro-alimentare şi rurale" la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAM) şi Université Montpellier I (1996-1997). 

Începând din anul 2000, este doctorand în economia dezvoltării agricole, agroalimentare şi rurale la Institutul Naţional de Cercetări Agronomice (INRA) din cadrul École Nationale Supérieure Agronomique Montpellier (ENSAM).

În anul 2000, a devenit membru al Grupului din Bruges, grup european independent de analize şi propuneri privind Politica Agricolă Comună şi Uniunea Europeană.

A urmat stagii practice totalizând 13 luni în ferme de agricultură ecologică sub egida Federaţiei Regionale a Agricultorilor Ecologici din Bretagne - Franţa (1991-1996), studiind administrarea fermelor agricole familiale, principiile agriculturii durabile, organizarea interprofesională a agriculturii ecologice în Franţa. A activat la Centrul Internaţional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă - CICDA Paris - Montreuil, Franţa (august - septembrie 1995) ocupându-se de pregătirea unui proiect de cooperare descentralizată Savoia – Arges pentru dezvoltare rurală, proiect de a carui implementare s-a si ocupat timp de doi ani. A activat in calitate de inginer stagiar la Camera Judeţeană de Agricultură Aveyron - Franţa (februarie - septembrie 1997), ocupându-se cu elaborarea lucrării de diplomă DAA "Analiza şi evaluarea experienţei de dezvoltare agricolă şi rurală în Nord Aveyron".

După absolvirea, în 1987, a studiilor medii la Liceul agroindustrial din Şimleul Silvaniei, specializarea Horticultură şi Viticultură, a urmat cursurile Facultăţii de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj (1989-1994), obţinând diploma de inginer horticultor. A urmat apoi studii de agronomie aprofundată, specializarea "Sisteme de producţie şi Dezvoltare rurală" la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAR) din Rennes, Franţa, beneficiind de o bursă guvernamentală franceză (1995-1996) şi un master ştiinţific (DEA) în "Economia dezvoltării agricole, agro-alimentare şi rurale" la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAM) şi Université Montpellier I (1996-1997). Începând din anul 2000, este doctorand în economia dezvoltării agricole, agroalimentare şi rurale la Institutul Naţional de Cercetări Agronomice (INRA) din cadrul École Nationale Supérieure Agronomique Montpellier (ENSAM).

Premierul Victor Ponta a anunţat, săptămâna trecută, că îşi depune mandatul şi că speră că demisia Guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost în stradă, adăugând că este nevoie de soluţii raţionale. Ponta a spus că supărarea cetăţenilor nu trebuie să degenereze în violenţă stradală, iar de aceea demisia Guvernului este cea mai oportună soluţie.

Zeci de mii de persoane au manifestat în Bucureşti şi în alte oraşe mari din România, pentru a-şi exprima revolta în legătură cu incendiul din 30 octombrie, de la Clubul Colectiv din Bucureşti şi pentru a cere demisia celor responsabili. În incendiul din Clubul Colectiv, 48 de oameni au murit, iar alţi aproximativ 150 au fost răniţi.

Pentru funcţia de premier, propunerea PSD a fost Liviu Voinea, fost ministru delegat pentru Buget în guvernul Ponta.

PNL a anunţat, luni, la finalul consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis, că şeful statului a propus liberalilor formarea unui guvern tehnocrat, iar partidul susţine această variantă, în absenţa unui acord politic privind alegerile anticipate.

Vineri, Traian Băsescu a declarat că Iohannis cunoaşte deja numele premierului pe care îl va desemna, acesta fiind Dacian Cioloş, afirmând că prin consultările prelungite preşedintele Iohannis sacrifică stabilitatea guvernamentală în favoarea unor beneficii de imagine.

Valerie Cioloş-Villemin (42 de ani), cea care i-a devenit soţie premierului desemnat al României, i-a fost colegă timp de un an în Franţa.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7559
Diferență: -0,0357
Ieri: 4.7576
Azi: 4.1941
Diferență: 0,0072
Ieri: 4.1938
Azi: 5.4795
Diferență: 0,2525
Ieri: 5.4657
Azi: 4.1867
Diferență: -0,0668
Ieri: 4.1895