O nouă tehnologie românească aduce îmbunătăţiri importante în domeniul recunoaşterii vocale, aceasta putând identifica şi transcrie automat până la 90 de limbi, procesând o oră de audio în mai puţin de 3 minute, cu o acurateţe de peste 95% pentru mai mult de 10 limbi.
Soluţia are integrată şi inteligenţa artificială, având funcţii precum rezumarea automată a transcrierilor, generarea de răspunsuri bazate pe conţinut şi traduceri în 30 de limbi. Această tehnologie a fost dezvoltată de Vatis Tech, un start-up fondat în 2020 de Adrian Ispas care a ajuns în prezent la un portofoliu de peste 100 de clienţi. Cu noua tehnologie abia lansată, compania vrea să atragă cât mai mulţi clienţi din străinătate şi să ajungă la venituri recurente anuale de un milion de euro până la finalul lui 2024.
„Am reuşit să punem pe picioare o nouă tehnologie, mult mai complexă, care acoperă mult mai multe limbi. Mai exact, în momentul de faţă tehnologia noastră poate să ajungă la peste 90 de limbi pe care noi le putem transcrie şi putem detecta automat limba din fişierul audio. Tehnologia este lansată de doar câteva săptămâni, dar cu toate acestea am reuşit să atragem şi un client în acest timp foarte scurt. Avem chiar primul client pe această nouă tehnologie pe care am lansat-o acum 2-3 săptămâni, ceea ce demonstrează fiabilitatea noii tehnologii şi impactul produsului nou pe care am reuşit să-l dezvoltăm. Este vorba de un client din Singapore, o companie de media monitoring cu operaţiuni pe piaţa din Europa“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Adrian Ispas, fondator şi CEO al Vatis Tech.