Profesii

Circa 7.000 de români rămân zilnic fără loc de muncă

Circa 7.000 de români rămân zilnic fără loc de muncă

Autor: Ramona Cornea

07.04.2020, 16:17 477

Numărul contractelor de muncă încheiate a ajuns astăzi la 194.824, conform datelor de la Ministerul Muncii, cu 7.270 mai multe decât cele înregistrate ieri.

Numărul contractelor de muncă încetate, adică angajaţii care nu se vor mai întoarce la muncă după ce criza cauzată de noul coronavirus va trece a evoluat alarmant în ultima perioadă. De la 1 aprilie şi până astăzi, numărul contractelor de muncă încetate a crescut cu circa 7.000 pe zi.

În ceea ce priveşte contractele de muncă încheiate, cele mai afectate sectoare au fost: comerţ cu ridicata şi amănutul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 38.003 contracte de muncă încheiate, industria prelucrătoare - 33.660 şi construcţiile - 24.505 de contracte încheiate.

Numărul de contracte de muncă suspendate, adică angajaţii care sunt trimişi în şomaj tehnic şi vor reveni la muncă după ce această criză va trece, a ajuns la 994.407, dintre care 302.288 în industria prelucătoare, 191.837 în comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor şi 118.874  în hoteluri şi restaurante.

În total, la nivelul economiei sunt aproape 1,9 milioane de contracte de muncă suspendate sau încheiate în acest moment.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO