Profesii

Concurenţa la facultate, un indicator revelator pentru cum sunt plătiţi bugetarii: 8 pe un loc la jandarmi şi 3,5 pe un loc la medicină

Autor: Adelina Mihai

27.07.2017, 00:08 2539

♦ Perspectiva unui loc de muncă sigur, dar şi salariile mari de la stat au atras absolvenţii de bacalaureat spre profesii precum cea de jandarm, ofiţer de penitenciare sau medic ♦ Doar facultăţile cu profil IT, care livrează absolvenţi pentru mediul privat, au o concurenţă care se apropie de cea din facultăţile care formează viitori „bugetari”.

Cea mai mare concurenţă din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bu­cureşti anul acesta a fost la Fa­cul­tatea de jandarmi, unde pentru cele 44 de locuri bugetate la cursurile de zi s-au înscris 371 de candidaţi, generând o con­curenţă de 8,43 candidaţi pe loc, potrivit datelor fur­­ni­za­te de comisar şef prof. univ. dr. Nicolae Radu, şe­­ful biroului de relaţii publice din cadrul instituţiei de învă­ţă­mânt.

Pe locul doi în topul celor mai căutate facultăţi din cadrul Academiei de Poliţie se află spe­cializarea Pentienciare din cadrul Facultăţii de poliţie, cu o concurenţă de 7 candidaţi pe loc (99 de înscrişi pentru 14 locuri), urmată de specializarea Ordine şi Siguranţă Publică tot din cadrul Facultăţii de Poliţie, cu o cincurenţă de 5,88 de candidaţi pe loc (1.487 de înscrişi la 253 de locuri).

„La Jandarmi, concurenţa a fost de 7 candidaţi pe loc, iar anul acesta a crescut la aproape 9 candidaţi pe loc. Perspectiva de carieră, siguranţa şi posibilitatea de a  promova pe funcţii de comandă sunt printre factorii care atrag tinerii spre această profesie. La specializarea Penitenciare o explicaţie pentru concurenţa mare o reprezintă faptul că nu există limită de înălţime a candidaţilor”, a explicat Nicolae Radu. O concurenţă semnificativă a fost şi la facultăţile de pompieri şi de poliţie de frontieră din cadrul Academiei de Poliţie, unde concurenţa a fost de peste 5 candidaţi pe loc.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO