Profesii

Consultantii in resurse umane: Fondurile europene pentru HR blocheaza piata muncii

Consultantii in resurse umane: Fondurile europene pentru HR blocheaza piata muncii
21.06.2009, 16:30 185

Majoritatea companiilor care au aplicat pentru finantare europeana pentru resurse umane au inghetat sau si-au redus bugetele de training pentru acest an in asteptarea unui raspuns cu privire la evaluarea dosarelor, angajatorii nu mai dau bani pentru instruirea angajatilor, iar firmele de training si consultanta partenere in cadrul proiectelor stau in stand by asteptand primii bani europeni.

"Avem clienti care au aplicat pentru fonduri inca de anul trecut si clienti care au aplicat anul acesta. Cei care au mizat exclusiv pe fondurile europene nu au facut mare lucru pana la jumatatea anului. Procesul de evaluare a proiectelor are o intarziere de cateva luni; nici pana astazi nu au un raspuns privind aprobarea finantarii", sustine Diana Rosetka, director general al companiei de consultanta in resurse umane United Business Solutions (UBD), care detine pe piata locala trei divizii: Achieve Global - training, Kepner - Tregoe - consultanta si instruire si ROI Institute - cercetare, benchmnarking si consultanta.
 
Jumatate de an, fara niciun raspuns
 
Companiile, institutiile si organizatiile din Romania au la dispozitie in acest an 1,3 mld. euro pentru resurse umane, suma din care 85% este finantare europeana, iar 15% este contributia nationala. Si in 2008, am avut la dispozitie o suma similara, de 1,2 ml. euro. Data limita la care au putut fi depuse proiectele de anul trecut a fost 19 decembrie.
"Evaluarea proiectelor depuse anul trecut s-a terminat in iunie (2009 - n.r.). Indiferent de data la care potentialii beneficiari au depus cererile de finantare, evaluarea acestora a inceput dupa expirarea termenelor limita. In urma cu cateva zile am terminat evaluarea tuturor proiectelor depuse anul trecut, dar nu a fost finalizat raportul de evaluare pentru 762 de proiecte, care nu au fost nici respinse, dar nici aprobate. Cei carora li s-au aprobat proiectele au primit notificari scrise in care li se solicitau documentele care sa certifice informatiile furnizate in inscrierea de pe site. In doua-trei saptamani de cand primim toate actele se vor semna toate contractele", spun reprezentantii AMPOSDRU.
Reprezentantii AMPOSDRU mai spun ca intarzierile legate de evaluarea proiectelor au fost cauzate de numarul insuficient de evaluatori. "Numarul de evaluatori este fluctuant, iar un evaluator independent este angajat pe o perioada de aproximativ doua luni", mentioneaza reprezentantii AMPOSDRU, fara a oferi precizari cu privire la numarul de evaluatori care lucreaza in prezent in cadrul institutiei.
"Sunt companii care au depus dosare pentru obtinerea de fonduri europene in perioada noiembrie-decembrie 2008 si nici pana la inceputul lunii iunie nu au primit un raspuns, pozitiv sau negativ. Astfel, a trecut o jumatate de an in care beneficiarul nici macar nu stie daca sau cand se va putea baza pe respectivele fonduri", a precizat Cristina Postolache, national business development director la compania de consultanta in resurse umane Inner Look, care desfasoara si activitati de training. Fiecare proiect este evaluat de cel putin doi evaluatori, iar evaluarea unui proiect poate dura de la cateva ore la cateva zile, in functie de cat de bine este scris proiectul. Pana in prezent, singurii beneficiari de fonduri europene anuntati oficial de AMPOSDRU au fost 106 de institutii cu proiecte de 366 mil. euro, a caror lista a fost publicata pe site-ul Autoritatii in mai 2008.
Cu toate acestea, reprezentantii AMPOSDRU spun ca anul trecut au fost aprobate 447 de proiecte, insumand 526, 5 mil. euro. Mai mult, 276 din aceste proiecte au semnat deja contractele de finantare, in valoare totala de aproximativ 370 mil. euro, restul fiind inca in curs de contractare (beneficiarii mai trebuie sa mai depuna cateva documente la AMPOSDRU), sustin reprezentantii institutiei.
 
Furnizorii de training bat pasul pe loc
 
Angajatii din companiile care au aplicat pentru fonduri europene nu iau parte la programe de dezvoltare, ca urmare a faptului ca, la stabilirea bugetelor, resursele financiare destinate HR-ului au fost redirectionate spre alte departamente. Astfel, multi angajatori s-au trezit in 2009 cu bugete de training reduse sau chiar inexistente, ceea ce va duce - spun specialistii in resurse umane -, la o scadere a efiecientei angajatilor. Mai mult decat atat, blocajul la nivelul fondurilor europene provoaca o reactie in lant - companiile au blocat bugetele, iar furnizorii de training au ramas cu contracte neacoperite, care urmau sa fie finantate din bani europeni.
"In tot acest interval, potentialii beneficiari ai fondurilor europene au discutat cu diverse companii de training si consultanta, care raman in stand-by pana in momentul in care se primeste un raspuns pozitiv sau negativ, iar ulterior pana cand vor intra efectiv fondurile in contul clientului", a mai spus Postolache.
Companiile, care au inregistrat deja scaderi ale productivitatii muncii din cauza restructurarilor si care inca se confrunta cu probleme din cauza climatului economic, se mai cofrunta cu o problema: scaderea moralului in randul angajatilor, care nu stiu ce se va intampla daca nu vor mai exista finantare pentru programe de recalificare si reconversie profesionala.
Insa nu doar autoritatile, fie cele de la nivel european sau national, sunt singurele vinovate de amanarea finantarilor. Si potentialii beneficiari gresesc daca nu se documenteaza suficient, nu completeaza corect proiectul, nu trimit documentele solicitate in scurt timp sau daca au impresia ca accesarea fondurilor este gratuita.
O diferenta semnificativa s-a remarcat anul trecut si la nivelul accesarilor site-ului actionweb.fseromania.ro, in care se depun cererile de finantare: desi s-au inregistrat peste 42.000 de vizitatori unici, aproximativ 3.000 dintre acestia au depus proiecte.
 
Banii europeni nu sunt chiar gratis
 
In acelasi timp, banii europeni nu sunt chiar "gratis", companiile fiind nevoite sa contribuie cu pana la 60 " 75%.
"Inca exista companii care au impresia ca banii europeni sunt gratuiti. Prin urmare, se taie bugetul de training si se cere departamentului de resurse umane sa faca rost de bani europeni. Cand HR-ul se intoarce cu temele facute si cere buget pentru contributia proprie obligatorie de pana la 60%, in functie de programul pentru care se aplica, problema trainingului este transata cu rezolutie negativa", a adaugat Rosetka.
Ea precizeaza ca Romania repeta povestea Poloniei din anul 2004, cand majoritatea companiilor si-au redus sau inghetat bugetul de training in asteptarea finantarilor europene.
"Acest lucru a dus la un blocaj al pietei de training cu consecinte in calitatea solutiilor si prestatiei, afectand in final calitatea actului invatarii: dumping, fuziuni 'impotriva naturii' intre companii de training de diverse specializari, dimensiuni si niveluri de expertiza, intarzierea intrarii pe piata a unor metodologii competitive", a mai spus Rosetka.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO